Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, vorbeşte despre lucrurile care nu îi plac la politicieni, spunând că acestea sunt ”egoismul şi lipsa de rigoare faţă de ceea ce le spun oamenilor”. El afirmă că, dacă va fi ales preşedinte al ţării, nu se va schimba şi că are datoria de a-i schimba, prin exemplul personal, pe politicienii care îl vor înconjura.
Întrebat, într-un interviu pentru Antena 3, care sunt lucrurile care îl deranjează cel mai mult la membrii clasei politice actuale, Nicolae Ciucă răspunde: ”Egoismul, lipsa de rigoare, nu între ei, ci rigoarea faţă de oameni faţă de cetăţeni, faţă de ceea ce le spun oamenilor”
El este convins că, dacă va fi ales preşedinte al ţării, nu se va schimba, precizând că şi anterior a avut de a face cu oameni politici şi nu s-a schimbat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe de altă parte Ciucă, spune că, dacă ar deveni preşedinte al ţării, ar avea ”datoria” să schimbe clasa politică.
”Am datoria să fac tot ceea ce este omeneşte cu putinţă să fac acest lucru. Oamenii nu sunt cu toţii răi şi nu întotdeauna sunt îndreptaţi către astfel de tendinţe, către astfel de apucături. Eu cred că, dacă prin exemplul personal, reuşeşti să îi convingi pe cei de lângă tine, ş nu numai, că acesta este drumul. Se îndreaptă fiecare câtuşi de puţin, în felul său”, a adăugat preşedintele PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.