Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi promulgarea legii privind votul în diaspora.
"O componentă importantă a Acordului Politic Naţional este şi angajamentul de a transpune în legislaţie măsurile necesare asigurării atât în ţară, cât şi în străinătate, a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români. Aşadar, promulg astăzi, acum şi aici, legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot fără a mai fi nevoiţi să aştepte ore în şir la coadă şi fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor. Aşadar, legea este promulgată!", a afirmat preşedintele, la ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României de către Uniunea Democrată Maghiară din România şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale..
El a explicat că modificarea legislaţiei electorale are ca punct de plecare recomandările grupului de lucru creat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale imediat după scrutinul de la sfârşitul lunii mai.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noua lege introduce votul anticipat, permite votul prin corespondenţă şi reprezintă un prim pas menit să creeze condiţii pentru exercitarea dreptului de vot de către toţi cetăţenii aflaţi la rând şi în secţia de votare chiar şi după ora 21:00.
”Solicit Guvernului, în special Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Afacerilor Externe, Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni să dea dovadă de maximă responsabilitate pentru punerea în aplicare a legii şi pentru organizarea în bune condiţii a votului. De asemenea, fac apel la parlamentarii români de diaspora, la partidele politice, la asociaţiile de români din diaspora, la membrii corpului diplomatic, la societatea civilă, dar şi la mass-media să informeze populaţia cu privire la noile prevederi ale legii”, aafirmat Iohannis..
el a spus că autorităţile statului cu atribuţii în domeniu au obligaţia şi responsabilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri, cu bună-credinţă, pentru a se asigura că toţi cetăţenii români pot vota atât în ţară, cât şi în străinătate.
”Crearea unui cadru legislativ pentru exercitarea în bune condiţii a unui drept fundamental, cum este cel la vot, este un prim efect al Acordului Politic. Urmează interzicerea amnistiei şi graţierii pentru corupţi şi stoparea practicii abuzive a emiterii ordonanţelor de urgenţă. Şi acestea sunt doar premisele pentru reconstruirea instituţiilor supuse, din 2016 încoace, unui permanent asalt din partea PSD şi ALDE”, a precizat el.
Legea privind votul în diaspora a fost adoptată în 3 iulie de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.