Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a cerut demisia Claudiei Ardelean din Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello" Cluj-Napoca, despre care presa locală a scris că este o fostă miss, patroana unei firme de hostess, fără experienţă în domeniul medical.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a transmis, miercuri dimineaţă, precizări după numirea, în calitate de supleant 2, a Claudiei Ardelean în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello" Cluj-Napoca.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Regret nespus incidentul. Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat.
Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăţi (din care una de Drept) şi are o pregătire foarte bună. Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă ţin de viaţa privată a persoanei respective. În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri", a transmis Alin Tişe.
Potrivit www.stiridecluj.ro, Claudia Ardelean, membră PNL din 2014, a anunţat pe Instagram că a fost numită în CA al Spitalului TBC.
Ardelean este fostă miss şi patroana unei firme de hostess, dar fără experienţă în domeniul medical.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.