Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost întâmpinat vineri, la Palatul Victoria, de către prim-ministrul Marcel Ciolacu, la momentul primirii fiind prezent şi liderul UDMR Kelemen Hunor. Agenda vizitei incluude discuţii şi declaraţii de presă comune ale celor doi premieri. Orban vine în România după participarea la reuniunea Consiliului European şi după o vizită la Sofia.
Orban a fost prezent joi, la reuniunea Consiliului European, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Viktor Orban a avut apoi programată o vizită la Sofia, de unde a sost la Bucureşti.
La ora 18.00, Marcel Colacu ş Viktor Orban vor susţine declaraţii de presă comune.
Miercuri, în discursul în care şi-a prezenrtat bilanţul mandatului la conducerea Executivului, Marcel Ciolacu l-a menţionat pe Viktor Orban în contextul eforturilor pentru aderarea deplină a României la Spaţiul Schengen.
”În acest final de an, printr-un dialog susţinut cu premierul maghiar Viktor Orban, precum şi cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, am reuşit să atingem acest mare obiectiv naţional”, a menţionat Ciolacu.
În 22 noiembrie, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Viktor Orban, la Budapesta.
În 26 iulie, cei doi premieri s-au întâlnit la Bucureşti, la întâlnire fiind prezent şi liderul UDMR Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.