Premierul Sorin Grindeanu a postat pe Facebook, joi, o fotografie alb-negru cu chipul său, însoţită de comentariul ”Ştiu c-aţi vrea să ştiţi, dar nu vă pot spune pentru cine era privirea aceasta”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fotografia este, cel mai probabil, făcută în cadrul unei şedinţe de Guvern.

În ultimele zile, au apărut speculaţii legate de o posibilă remaniere guvernamentală. Invitat la o emisiune TV să comenteze aceste speculaţii, Sorin Grindeanu a spus că este mulţumit ”de o mare parte dintre miniştri” şi, după o analiză în ceea ce priveşte activitatea acestora, urmează să tragă o concluzie pe care o va prezenta coliţiei de guvernare.

”Analizăm, tragem linie, discutăm cu preşedintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca şi prim-ministru vizavi de modul în care membrii echipei guvernamentale şi-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am şi o discutăm  aşa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte împreună cu preşedintele partidului şi în coaliţia care susţine acest Guvern. (...) Sunt mulţumit de mare parte din miniştrii. Au făcut ceea ce trebuiau să facă – ca şi măsuri – în primele trei luni”, a susţinut şeful Executivului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.