Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, le-a transmis liberalilor, în şedinţa care are loc la Parlament, că Comisia Europeană are în analiză un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene, iar de acest ajutor vor beneficia atât fermierii români cât şi cei din Polonia şi Bulgaria, au precizat surse liberale pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul PNL a spus că Comisia Europeană are în analiză un al doilea sprijin pentru fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor ucrainene. Vorbim atât de fermierii din România, cât şi state precum Polonia, Bulgaria, după ce iniţial României i-a fost alocată suma de 10 milioane de euro, prea puţin pentru a-şi acoperi pierderile provocate de războiul din Ucraina.

Ciucă a arătat că noul sprijin pentru fermieri este consecinţa presiunii venite din partea şefilor de stat şi de guverne, care au arătat necesitatea ca ajutorul din partea UE să fie unul mai consistent având în vedere pierderile generate pe piaţa cerealelor din statele Europei de Est.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cazul României, acest ajutor suplimentar a fost stabilit în urma discuţiei personale dintre preşedintele Klaus Iohannis şi şefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, în şedinţa de Guvern că a semnat împreună că omologii din Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia o scrisoare care a fost înaintată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în care îşi exprimă preocupările faţă de dificultăţile cu care se confruntă fermierii din România şi din celelalte ţări menţionate.

”Este vorba despre o scrisoare prin care propunem un set de măsuri care să reducă dezechilibrele create în piaţă de importurile masive de cerealele din Ucraina şi, desigur, de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor din ţara noastră”, a explicat şeful Executivului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.