Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a afirmat, într-o declaraţie comună de presă cu şeful statului Klaus Iohannis, susţinută marţi la Cotroceni, că acţiunile lui Vladimir Putin sunt o dovadă a unui calcul greşit al acestuia, iar preşedintele Rusiei nu va scăpa nepedepsit.
„Tot ce vedem astăzi este dovada a unui calcul greşit pe care şi l-a făcut preşedintele Putin. Un calcul greşit cu privire la hotărârea ucrainenilor de a se apăra. De asemenea, un calcul greşit cu privire la hotărâea Occidentului de a face Rusia să plătească costurile acestui război. Un calcul greşit cu privire la unitatea pe care o avem ca parteneri europeni şi un calcul greşit cu privire la hotărârea manifestată de NATO în ultimele luni. Este mai puternic decât oricând NATO. Vă aduceţi aminte? Acum câţiva ani unii parteneri începuseră să se îndoiască. Întrebarea a primit răspuns între timp - NATO este aici, este puternică şi este o organizaţie pe care putem conta. Frontiera dumneavoastră este şi frontiera noastră şi o vom apăra împreună. Există uriaşul impact umanitar al acestui război fără sens. În Belgia avem peste 35.000 de refugiaţi înregistraţi. Au acces la şcoală, la locuinţe, la piaţa muncii. Mă bucur să aud că şi aici, ca şi în Belgia, oamenii şi-au deschis inima şi casa şi tot pentru a ajuta. Profit de ocazie să vă laud pentru toate eforturile pe care le faceţi.
Premierul Belgiei a mai spus că „preşedintele Putin nu va scăpa nepedepsit”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Vedem crimele de război comise, vedem că a fost ţintită populaţia civilă. Vedem refugiaţii care sunt atacaţi. Ne este foarte limpede şi am discutat că suntem uniţi, în sensul că lucrurile acestea trebuie cunoscute, urmărite penal, sunt oameni care trebuie să răspundă. Unii oameni sunt răspunzători pentru ce s-a întâmplat şi trebuie traşi la răspundere”, a conchis Alexander De Croo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...