Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, face apel la medicii de familie să se implice în activitatea de testare împotriva COVID, precizând că 144 de medici din cei 400 de la nivelul judeţului fac testare gratuită în cabinetele proprii.
Silviu Coşa a transmis, luni, o scrisoare deschisă către medicii din familie din judeţul Constanţa, în care face apel la implicarea acestora în procesul de testare.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Suntem la o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori, doar în municipiul Constanţa. Mai precis, pe fiecare scară de bloc sunt trei persoane infectate. Oamenii suferă în casele lor, în aşteptarea ambulanţierilor suprasolicitaţi de numărul imens de cereri de testare. Asta, cu toate că au la dispoziţie un corp de profesionişti, apţi să abordeze integral pacientul şi problemele sale, cu toate implicaţiile biologice, psihologice, familiale şi sociale care pot interveni în apariţia şi evoluţia bolii. Mă refer la dumneavoastră, medicii de familie”, a afirmat prefectul Constanţei.
El a precizat că în prezent doar 144 de medici de familie din cei 400 din judeţul Constanţa fac testare gratuită.
“Din păcate, la ora acestui apel, pe care respectuos vi-l adresez tuturor profesioniştilor medici de familie constănţeni, doar 144 de colegi fac testare gratuită în cabinete. 144 din peste 400, câţi sunteţi la nivelul judeţului. Asta înseamnă că un doctor aproape că se ocupă de pacienţii a trei medici de familie, pentru că nu poate refuza cetăţeni acoperiţi de asigurarea de sănătate, dornici să beneficieze de un serviciu gratuit, care li se cuvine. Dacă în rândul dumneavoastră ar fi mai mulţi colegi dispuşi să testeze în cabinete, am avea un screening general al populaţiei mult mai eficient, cu ajutorul căruia am putea ieşi mai bine şi mai rapid din acest impas epidemiologic”, a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
El a menţionat că o diagnosticare rapidă face diferenţa între o boală dusă pe picioare şi o internare în ATI.
“Cifrele nu mint, în condiţiile unei tulpini care generează un număr ridicat de infectări, dar mai redus de spitalizări, aşa că diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănţenii aflaţi pe listele dumneavoastră, diferenţa între o răceală <<dusă pe picioare>> şi o internare în ATI. Aşadar, fac apel la bunăvoinţa dumneavoastră să vă alăturaţi acestui demers, cel de testare gratuită în cabinetele în care vă desfăşuraţi activitatea. Rolul medicului de familie, într-o situaţie precum cea în care ne regăsim de 2 ani, este unul vital. Fiţi parte a soluţiei şi faceţi un serviciu celor care îşi pun mari speranţe în dumneavoastră!”, a mai transmis prefectul Silviu Coşa în scrisoarea deschisă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.