PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare. Sesizarea a fost făcută ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ în legătură cu amendamentul propus de liberali la Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Anunţul vine în contextul în care social-democraţii urmează să se reunească luni, la ora 11.00, pentru a decide dacă susţin în Parlament proiectul, iar surse PSD afirmă că este posibilă o decizie împotriva proiectului liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”PNL a sesizat Biroul Electoral Central, în baza opiniei Consiliului Legislativ, să se pronunţe pe această speţă, respectiv amendamentul depus de PNL la Legea 208/2015”, au precizat reprezentanţii partidului.
Aceştia au precizat şi că, în consecinţă, PNL nu va pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu va primi un răspuns din partea BEC.
 Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că, după părerea sa, nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară ca Iohannis să poată candida dacă îşi doreşte acest lucru şi a menţionat că social-democraţii vor lua, luni, o decizie în legătură cu iniţiativa liberală.
De asemenea, surse social-democrate afirmă că forul de conducere al PSD ar putea decide să nu susţină amendamentul partenerilor de coaliţie, în Parlament.
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.