Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că premierul Mihai Tudose trebuie să demită întreaga conducere a Ministerului Sănătăţii, în frunte cu ministrul Florian Bodog, care a dovedit că este "incompetent" să gestioneze epidemia de rujeolă şi să asigure vaccinurile necesare. Tomac a spus şi că Parchetul ar trebui să se sesizeze în acest caz, pentru a afla de ce Guvernul nu a pus la dispoziţie vaccinurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Avem cod roşu în Sănătate, iar Guvernul, de câteva luni de zile, prin Ministerul Sănătăţii, dezinformează în comunicarea public, motiv pentru care am decis să îi cerem premierului să demită toată conducerea Ministerului Sănătăţii, să-l demită pe ministrul Sănătăţii şi pe toţi secretarii de stat, pentru că aceşti oameni nu au inimă. (...) Această epidemie nu ştie nici de concedii, nici de vară, nici de iarnă. Este o criză reală, pe care Guvernul trebuie să o trateze cu maximă seriozitate", a spus Tomac, într-o conferinţă de presă, acuzând conducerea ministerului de "incompetenţă".

El a criticat şi amânarea adoptării în Guvern a Legii vaccinurilor, motivându-se lipsa avizelor. Tomac spune că, atunci când Executivul trebuie să emită Ordonanţe de Urgenţă "pentru clientelă", avizele se obţin "în două ore", însă în acest caz apar amânări peste amânări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am studiat cu multă atenţie un raport pe care ministrul Sănătăţii i-l prezintă premierului. (...) Este îngrozitor că la această oră, când discutăm despre 8.455 de cazuri de rujeolă, Ministerul Sănătăţii vine şi ne spune că nu există bani şi stocuri suficiente pentru vaccin în situaţii de epidemie. O spune raportul pe care ministrul Sănătăţii i l-a prezentat în iulie premierului", a mai spus Tomac.

Deputatul a cerut ca premierul să înfiinţeze o celulă de criză pentru a rezolva situaţia şi consideră că vina nu trebuie aruncată pe părinţii care ar fi refuzat vaccinarea, ci pe autorităţile care nu le-au pus la dispoziţie. Tomac spune că în acest caz ar trebui să se sesizeze şi Parchetul General.

"Parchetul General ar trebui să se uite la articolul 34 din Constituţie, unde scrie foarte clar că statul trebuie să asigure condiţii minime pentru a îi proteja pe cetăţeni şi să ia măsuri pentru a verifica exact de ce Ministerul Sănătăţii nu a aprovizionat şi nu a creat stocurile necesare de vaccinuri. (...) Aici vorbim de un abuz în serviciu foarte grav", a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.