Deputatul PSD Liviu Pleşoianu, membru al Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, afirmă că şeful STS, Marcel Opriş, a dat dovadă de "ţâfnă şi aroganţă" la audierile de luni, motiv pentru care va depune o iniţiativă legislativă pentru limitarea numărului de ani în care pot sta în funcţie şefii serviciilor secrete, pentru a apăra societatea de "învârtoşarea şi îmbăţoşarea paroxistică a propriului ego" ai acestor conducători de instituţii.
"Voi propune în mod categoric o modificare legislativă în sensul limitării numărului de ani cât poate ocupa cineva funcţii de conducere în servicii. Dincolo de ce s-a vorbit efectiv azi (marţi - n.r.) la Comisie (voi reveni cu detalii), ţâfna şi aroganţa supremă a directorului STS Marcel Opriş sunt argumentul suprem pentru a introduce, prin lege, o limitare", scrie, pe Facebook, deputatul PSD.
El afirmă că societatea trebuie protejată de "învârtoşarea şi îmbăţoşarea paroxistică a propriului ego în cazul celor care ocupă poziţii esenţiale în stat".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liviu Pleşoianu a fost, cel mai probabil, deranjat de răspunsurile pe care Marcel Opriş le-a oferit unor întrebări puse marţi de deputat, cu privire la activitatea STS în noaptea alegerilor din 2009. Pleşoianu a susţinut că dă citire unui articol de presă care "circulă" în spaţiul public privind prezenţa unor angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale într-un sediu al Transelectrica în noaptea de dinaintea alegerilor prezidenţiale, care ar fi avut ca scop fraudarea scrutinului. Pleşoianu nu a precizat sursa acestui articol, solicitându-i însă un comentariu lui Opriş.
Şeful STS nu a dorit să comenteze articolul, afirmând că sunt acuzaţii "neserioase", şi a dat asigurări că niciun angajat STS nu se afla într-un sediu Transelectrica, fiind toţi ocupaţi cu gestionarea tehnicii pusă la dispoziţie instituţiilor statului pentru organizarea alegerilor. La insistenţele lui Pleşoianu, Opriş a explicat că, în baza unui protocol, STS deţine tehnică în unele locaţii ale Transelectrica, a cărei fibră optică este folosită de Serviciu, însă nu poate oferi detalii, ele fiind confidenţiale. Opriş i-a recomandat lui Pleşoianu să ceară, fie direct la STS, fie prin intermediul Comisiilor de apărare - în faţa cărora Servicul răspunde -, informaţii suplimentare în scris, urmând să se stabilească în ce măsură ele pot fi acordate.
În decursul acestei discuţii, Pleşoianu nu a părut deranjat de răspunsurile şefului STS, afirmând că este "datoria" lui să pună aceste întrebări, având în vedere controversele provocate de articolul de presă invocat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...