Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu crede că să fii membru într-un guvern timp de un an de zile este ca un stagiu într-un spital psihiatric şi că mulţi politicieni sunt atinşi în vreun fel de patologia puterii.
Paleologu a fost întrebat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă politica este un demon.
“Nu neapărat. Politica poate fi un sacerdoţiu, deci poate fi ceva foarte nobil, înălţător de-a dreptul, poate fi chiar o cale către mântuire, către acţiuni eroice, dar poate fi într-adevăr şi o pantă demonică într-adevăr, există o patologie a puterii”, a afirmat Paleologu.
Întrebat dacă are un exemplu concret de politician atins de această patimă, Paleologu a răspuns: “Sunt foarte mulţi, majoritatea. Nu uitaţi, am fost ministru timp de un an de zile. Să fii membru într-un guvern timp de un an de zile este ca un stagiu în spital psihiatric. Cam mare parte erau atinşi în vreun fel. Şi mai e ceva. Trebuie să te uiţi la tine însuţi să vezi care sunt propriile derive şi să fii conştient de asta, să fii foarte vigilent cu tine însuţi. Dar să ştiţi ceva, că patologia puterii afectează pe toată lumea. Orice meserie care are legătură cu puterea este susceptibilă să dezvolte patologii ale puterii, inclusiv jurnaliştii, episcopii, oamenii de afaceri, avocaţii, medicii, profesorii. Deci patologia puterii e foarte răspândită”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.