Ordonanţa de urgenţă 79/2017, prin care a fost modificat Codul Fiscal, a primit miercuri raport de adoptare cu amendamente în comisia de buget a Senatului cu 6 voturi ”pentru” şi 2 abţineri.
Unul dintre amendamentele adoptate de comisia de buget a Senatului prevede că firmele care realizează venituri până la un milion de euro, cele care au un capital social de minimum 45.000 de lei şi cu cel puţin doi angajaţi pot opta între impozitul pe profit şi impozitul pe cifra de afaceri.
“Am considerat în Comisie că este corect să lăsăm la decizia companiilor, să opteze pentru una dintre cele două variante: impozit pe cifra de afaceri sau pe profit, cu anumite condiţii – să aibă capital social de minim 45.000 de lei şi să aibă minim doi angajaţi. Ştim foarte bine că sunt companii care nu au niciun angajat declarat şi prin această măsură scoate la lumină undeva la, am spus eu, 200.000 de locuri de muncă”, a spus preşedintele comisiei de buget, senatorul PSD Eugen Teodorovici.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Alte amendamente adoptate în comisie prevăd majorarea plafonului de deductibilitate la cheltuielile cu dobânda de la 200.000 euro, cum stabilise Executivul, la 3 milioane de euro şi reţinerea la sursă a impozitului aferent câştigurilor obţinute din jocurile de noroc.
“A fost o propunere venită din ambele părţi – şi cei care sunt din zona jocurilor de noroc, şi cei de la Finanţe. Este o chestiune mai veche care reglează un lucru normal, ca cei care sunt organizatori să facă acele reţineri şi le virează statului fără să stea Fiscul după fiecare pentru fiecare sumă infimă”, a mai spus Teodorovici.
Legea de adoptare a OUG 79/2017 urmează să fie transmisă plenului Senatului pentru dezbatere şi vot final, urmând ca forul decizional în acest caz să fie Camera Deputaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.