Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a declarat, joi, că nu ar avea nicio problemă dacă Nicuşor ar intra în echipa sa şi l-ar susţine, dar a exclus varianta ca Nicuşor Dan să candideze din partea PNL, în locul său, el arătând că în acest moment nu se mai pune această problemă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă s-ar alătura echipei mele, nu aş avea nimic împotrivă”, a spus Orban, la Adevărul Live, întrebat dacă ar fi de acord ca Nicuşor Dan să îşi anunţe susţinerea pentru candidatul PNL la Primăria Capitalei. 

Orban a exclus varianta ca Nicuşor Dan să candideze din partea liberalilor la Primăria Capitalei. ”Avem sondaje, nu există această variantă. El poate să aibă dorinţe, în mod evident, asta nu înseamnă că corespund cu realitatea. La ora actuală, nu se mai pune problema cine e candidatul PNL”, a afirmat Orban. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Declaraţia lui Orban vine după ce copreşedintele PNL Alina Gorghiu nu a exclus ideea unei variante comune de candidat la Primăria Capitalei cu alte formaţiuni, cum ar fi Uniţi Salvăm şi M10, ea spunând că nu respinge ideea unui dialog pe această temă, dar nu cu Mişcarea Populară. ”Acum purtăm discuţii despre cum am putea maximiza şansele lui Ludovic Orban de a câştiga. Nu exclud o variantă în care să reuşim să ne aşezăm la masă cu structuri de genul Uniţi Salvăm, M10, pentru a putea agrea o variantă comună. Este o opinie personală, dar cred că e foarte important să lăsăm orgoliile deoparte şi să nu dăm cu piciorul şansei de a câştiga într-o formulă agreată de electoratul bucureştean. Nu văd de ce am elimina această posibilitate de dialog şi de construcţie”, a afirmat copreşedintele PNL într-un interviu la Adevărul Live. 

Despre campania PSD, Orban a spus că social-democraţii caută încă un candidat la Primăria Capitalei.
 
”Dragnea îşi caută candidat prin toate partidele, mai puţin în PSD şi se milogeşte de unii şi alţii să candideze. Dacă vrea un candidat de la PNL, mai avem candidaţi buni, poate să vină să ne ceară. Glumesc, evident. Îmi este aproape indiferent cine va fi candidatul PSD”, a spus Orban. 
 
Ludovic Orban a respins acuzaţiile pe care i le-a adus fostul premier Victor Ponta, privind proiectul Transalpina.
 
”Victor Ponta ar trebui să se ocupe de propriile lui probleme penale. Victor Ponta mă urăşte din momentul în care nu am susţinut proiectul USL. Pentru că l-am susţinut pe Klaus Iohannis şi pentru că a pierdut alegerile prezidenţiale. Victor Ponta nu mai e procuror, nu mai poate să fie el un om care să hotărască dacă cineva a făcut ceva sau nu”, a declarat Orban. 
 
În privinţa sesizării Corpului de Control al Guvernului, Ludovic Orban a spus că aceasta s-a făcut în două faze.
 
”În campania prezidenţială am vorbit de începuturile obscure ale lui Victor Ponta, modul în care a ajuns şef al Corpului de Control, legătura cu Microsoft, EADS. În momentul respectiv, Corpul de Contriol a mai adăugat o sesizare. Este o corespondenţă în care un director adjunct spune că a vorbit cu mine. Nu există niciun fel de aprobare”, a spus Orban, despre implicarea în proiectul Transalpina. 

Orban a vorbit şi despre acuzaţiile privind accidentul în care a fost implicat, susţinând că a fost un ”linşaj mediatic”.

”Din fericire pentru mine, au fost persoane care au filmat. Nu intru în detaliu de ce, în niciun caz să îmi facă bine, dar toate aceste imagini au apărut la un post TV, iar  acolo se vede clar că nu eram băut, că nu exista nicio victimă, că nu am fugit de la locul accidentului”, a menţionat deputatul PNL.

Orban a ţinut să mai afirme că, după ce procurorii au dat neînceperea urmăririi penale în cazul accidentului, ”nişte cetăţeni de bine au atacat neînceperea urmăririi penale, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar ICCJ a validat rezoluţia procurorilor de neîncepere a urmăririi penale”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.