Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, marţi, după audierilor miniştrilor Cabinetului său, că în cele mai multe comisii nu s-a votat politic, ci după prestaţia candidaţilor, precizând că aceasta a fost una serioasă şi profesionistă, fiind prezentate soluţii şi urmărindu-se atingerea unor obiective care sunt în beneficiul României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Îi felicit pe colegii meu pentru felul în care s-au prezentat, le mulţumesc parlamentarilor de toate culorile politice, care au audiat cu extrem de mare seriozitate candidaţii noştri de miniştri şi care le-au acordat încrederea. Practic în cele mai multe comisii nu s-a votat politic, ci s-a votat efectiv după prestaţia candidaţilor, prestaţia candidaţilor de la domnul general Ciucă până la Costel Alexe, de la domnul Oros, până la domnul doctor Victor Costache şi în general toţi colegii mei, a fost o prestaţie serioasă, profesionistă în care am prezentat faptul că noi avem soluţii şi urmărim atingerea unor obiective care sunt în beneficiul României şi în beneficiul cetăţeanului român”, a afirmat Orban.

El a spus că avizul negativ primit de Florin Cîţu la Finanţe a fost un vot politic.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“A fost un vot politic, care nu a avut nicio legătură cu calitatea prestaţiei, cu profesionalismul şi cu soluţii prezentate de colegul meu Florin Cîţu”, a explicat Orban.

Opt dintre miniştrii propuşi în Cabinetul Orban au fost audiaţi, marţi, în comisiile parlamentare de specialitate.

Florin Cîţu a fost avizat negativ, deşi rezultatul votului din comisie a fost 19 votri ”pentru” şi „19 ”împotrivă”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.