Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a anunţat, luni, că a fost stabilită o şedinţă a Birourilor permanente reunite pentru marţi care va convoca un plen reunit unde vor fi votate rapoartele SRTv, SRR şi CNA şi raportul privind demiterea Avocatului Poporului, dacă acesta va fi finalizat de către comisiile juridice.
„Mâine, ora 9.00, am stabilit cu doamna preşedintă a Senatului, doamna Anca Dragu, să convocăm Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a decide convocarea plenului celor două Camere la o dată pe care o vom conveni la şedinţa Birourilor permanente reunite. Printre punctele care vor figura pe ordinea de zi a plenului Camerelor reunite se numără raportul TVR, raportul Radioului, se numără declanşarea procedurii de audiere a candidaţilor pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. Dacă va fi finalizat de comisiile juridice şi raportul cu privire la solicitarea de demitere a Avocatului Poporului şi nu în ultimul rând raportul CNA. Se ştie că respingerea raportului duce la pierderea poziţiei de preşedinte al CNA”
„Sigur vor mai figura şi alte puncte - constituirea grupurilor de prietenie, decizia privitoare la componenţa şi conducerea grupurilor de prietenie este o decizie a plenului Parlamentului şi, în măsura în care vor apărea urgenţe, vom propune şi alte puncte pe ordinea de zi a şedinţei comune a celor două Camere”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Comisiile pentru cultură reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins joi rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune şi ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2017, 2018 şi 2019, condusă în prezent de Doina Gradea. Rapoartele vor fi dezbătute într-un plen reunit, iar dacă Parlamentul le respinge, atunci va fi numită o conducere interimară a SRTv şi SRR.
Birourile Naţionale ale USR şi PLUS au decis duminică să sprijine candidatura lui Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). Decizia a fost luată în urma unei competiţii deschise.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.