Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, că a dispus câteva măsuri astfel încât să se evite cozile la turul doi al alegerilor prezidenţiale. În special, acestea vizează asigurarea cu personal a secţiilor de votare, dar şi tipărirea în timp util a buletinelor de vot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem câteva chestiuni care pot să apară, încercăm să gândim în anticipare, în special la secţiile de vot din străinătate. Am solicitat fiecare preşedinte al secţiei de votare – prin intermediul MAE – să spună care dintre delegaţii formaţiunilor politice mai participă la vot. Se ştie că în turul doi practic nu mai există decât doi candidaţi şi să verificăm în ce măsură candidaţii celorlalte formaţiuni politice mai participă. Fluidizarea procedurii de vot depinde, în mare măsură, de numărul de persoane şi numărul de operatori de tabletă şi nu am vrea să apară situaţia de a se crea cozi”, a declarat, luni seară, Ludovic Orban.

Acesta a mai precizat că, împreună cu preşedintele AEP, va cere Biroului Electoral Central o soluţie pentru asigurarea cu personal a secţiilor de votare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Cu preşedintele AEP vom solicita BEC o interpretare a legii, o decizie care să permită suplimentarea birourilor electorale ale secţiilor de votare în cazul în care reprezentanţii formaţiunilor politice nu se prezintă”, a mai spus Orban.

Premierul a anunţat că, imediat după validarea rezultatelor primului turde scrutin de către CCR, trebuie tipărite buletinele de vot pentru turul aldoilea, având în vedere că distribuirea acestora în străinătate durează.

Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 24 noiembrie.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.