Lia Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, la România TV, că în interiorul PSD va avea loc o discuţie legată cu cei care nu au venit la votarea moţiunii de cenzură sau cei care au votat împotriva ei pentru a se stabili exact circumstanţele absenţei lor sau a opţiunii de vot.
”Va fi o discuţie în perioada următoare cu ei pentru că au fost colegi care nu s-au prezentat la vot nu pentru că nu ar fi vrut să voteze moţiunea. Este cazul domnului senator Chisăliţă care are probleme de sănătate foarte grave, stă de câţiva ani într-un scaun cu rotile. Am mai avut o colegă de la Suceava care a greşit efectiv când a introdus bilele în urnă. Cred că trebuie făcută o discuţie cu fiecare în parte”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.
Ea a adăugat că, în pofida acestor disfuncţionalităţi, coaliţia PSD-ALDE are încă majoritatea în Parlament deoarece nu toţi deputaţii din grupul minorităţilor naţionale ar fi votat moţiunea de cenzură.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Parlamentarii de la minorităţile naţionale au votat împărţit. Am avut majoritate fără voturile colegilor de la minorităţile naţionale. Sigur, le mulţumim pentru voturile pe care le-au dat astăzi, dar majoritatea PSD-ALDE este încă funcţională la Parlament”, a mai spus Vasilescu.
Moţiunea de cenzură a fost adoptată, miercuri, de Parlament cu 241 voturi ”pentru” şi 10 voturi ”împotrivă”, astfel că guvernul Grindeanu a fost demis. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare 233 de voturi favorabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.