Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, spune că decizia de punere în libertatea a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, este una normală şi susţine că dosarul acestuia o “mizerie”, ”un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost pus in libertate de instanţa. Era normal să se întâmple asta după ce la baza acelei mizerii de dosar pentru ceva ce s-ar fi petrecut acum 5 ani, nu exista nimic altceva decât denunţul unui arestat”, a scris Olguţa Vasilescu pe pagina sa de Facebook.

Conform acesteia, cel indicat de denunţător că ar fi fost de faţă la discuţie a declarat la DNA că nu s-a discutat nimic din ceea ce reclamase denunţătorul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Deci, nu există nicio altă probă, iar procurorii DNA ştiau asta când au dispus reţinerea. Un nou abuz al DNA împotriva unui lider PSD! Câte mai toleram?”, încheie Olguţa Vasilescu.

Tribunalul Bacău a decis, vineri, plasarea sub control judiciar a fostului deputat PSD de Neamţ Ionel Arsene, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, prentru care DNA ceruse arestarea preventivă. Decizia nu este definitivă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a fost reţinut joi pentru 24 de ore într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, a anunţat DNA. "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă", transmitea DNA. Acesta este acuzat că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro "pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală". Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.