PNL, PSD şi UDMR se întâlnesc din nou, vineri, începând cu ora 12.00, pentru a continua negocierile privind construirea noii coaliţii de guvernare. După ce, joi, liberalii au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier, pentru a debloca discuţiile cu cei de la PSD, acum, cele două partide trebuie să se pună de acord cine va da primul premierul. Şi în privinţa împărţirii ministerelor sunt probleme, în condiţiile în care Florin Cîţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, liderul PSD Marcel Ciolacu afirmând că cine va da premierul nu va avea acest portofoliu.
Cele două partide au ieşit şi joi cu declaraţii diferite, după mai bine de patru ore de discuţii tensionate. În timp ce liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că nu s-a stabilit cine va da primul premierul în rotaţia stabilită de principiu, Florin Cîţu a spus că este o victorie importantă pentru PNL, care, fiind un partid mai mic, dă premierul în noua coaliţie.
Şi premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, s-a ferit să spună ce partid va da primul premierul, contrar afirmaţiei preşedintelui PNL Florin Cîţu.
Social-democraţii spun că vor merge în forul de conducere pentru a valida o posibilă preluare a funcţiei de premier de către Nicolae Ciucă.
PNL şi PSD nu se înţeleg, deocamdată, nici în privinţa structurii Cabinetului, singura decizie luată fiind că este posibil să se rămână pe aceeaşi structură cu 18 ministere şi doi vicepremieri.
Florin CÎţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, o condiţie cu care cei de la PSD nu sunt de acord. De altfel, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat deja, joi, că cine va da premierul nu va avea Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, şi funcţia de Secretar General al Guvernului va fi legată de cea de la Finanţe.
PNL mai vrea Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor, în timp ce PSD ar putea prelua Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii.
Joi, cele două partide vor să se dea votul în Parlament pentru învestirea noului Guvern PNL-PSD-UDMR, cu susţinerea minorităţior, consultările de la Cotroceni urmând a avea loc la începutul săptămânii viitoare.
În week-end, PSD pregăteşte o şedinţă a Consiliului Naţional, pentru validarea programului de guvernare şi a structurii Guvernului, în timp ce PNL se va reuni în Biroul Politic Naţional, cel mai probabil luni după-amiază.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...