Nicuşor Dan, candidat pentru funcţia supremă în stat, crede că preşedintele Klaus Iohannis este responsabil pentru faptul că s-a ajuns ca alegerile prezidenţiale de anul trecut să fie anulate, el arătând că Iohannis a coordonat un sistem care ar fi trebuit să prevină lucrurile care s-au întâmplat.
”Preşedintele statului, în urma informaţiilor care să vină de la servicii, de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la parchet şi, eventual, de la ANAF, dacă sunt chestiuni financiare pe care celelalte nu pot să le... Klaus Iohannis este responsabil pentru acest eşec, faptul că am ajuns să anulăm alegerile şi lucrurile nu au fost prevenite, pentru că el, de fapt, este... Baza rolului său din CSAT, cumva coordonează serviciile de informaţii şi acolo au fost lucrurile cele mai grele. Vina lui este că sistemul coordonat de el nu a prevenit un fapt extrem de grav, ca nişte alegeri să fie anulate pentru că un candidat a fost favorizat. Şi vina s-a prelungit prin faptul că această explicaţie întârzie de, iată, o lună şi jumătate”, a afirmat Nicuşor Dan, la Digi 24, miercuri seară.
Primarul Bucureştiului a menţionat că, în opinia sa, România a evaluat mandatele lui Klaus Iohannis, iar în urma acestei evaluări alegătorii ”l-au penalizat, indirect penalizând PNL-ul şi pe domnul Ciucă la alegerile din noiembrie”.
”Însă modul în care (Klaus Iohannis – n.r.) va rezolva această criză generată de anularea alegerilor va fi definitor pentru modul în care lumea îl va percepe după terminarea mandatului”, a adăugat edilul.
Nicuşor Dan l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că ”a fost absent din comunicarea publică”, admiţând însă că, atunci când a făcut comunicări publice, acestea au fost ”pertinente”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.