Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a explicat încă o dată că Alianţa Vestului nu înseamnă "desprinderea din România" şi a spus că a fost opţiunea colegilor săi, primarii celorlaltor trei oraşe semnatare, de a iscăli documentul la Timişoara. Robu a mai spus că şi alţi primari, unii din PSD, au luat legătura cu el pentru a se alătura Alianţei Vestului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nicolae Robu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a fost opţiunea colegilor să se semneze documentul de înfiinţare a Alianţei Vestului, subliniind că "sunt prostii fără seamă toate aceste speculaţii că se vrea desprinderea din România".

"N-am negociat nimic, a fost opţiunea colegilor să semnăm la Timişoara. Sunt lucruri de bucătărie internă. Şi ieri am fost întrebat asupra ideii, de unde a pornit. Nu trebuie să discutăm astfel de lucruri care sunt fleacuri. Important e că pentru prima dată în istorie, patru oraşe importante, printre cele mai importante ale ţării, s-au unit şi îşi asumă responsabilităţi foarte mari şi doresc să se schimbe ceva în România. Să trecem de la aceste vorbe frumoase despre descentralizare, subsidiaritate, la fapte. Să renunţăm la acest centralism exagerat. Sunt prostii fără seamă toate aceste speculaţii că se vrea desprinderea din România. Sunt prostii. Noi toţi patru suntem patrioţi. Ţinem la ţara noastră, tot ce facem noi se întâmplă şi se va întâmpla în statul unitar România, aşa cum scrie în Constituţia noastră. Am subliniat că demersul nostru se înscrie în spiritul Declaraţiei de la 1 Decembrie 1918. Ce să facem mai mult ca să înlăturăm astfel de speculaţii? Atâta îi duce mintea pe unii să speculeze, să denatureze realităţile. Atunci sunt lipsiţi de performanţă, că nu înţeleg nici alte lucruri. E un demers curat, firesc pentru vremurile pe care le trăim", a declarat Nicolae Robu.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Edilul a explicat că se va face lobby pe lângă Guvernul României să susţină unele proiecte ale Alianţei Vestului deoarece o parte dintre acestea ţin de Guvern.

"Noi vom pune şi presiune, să se înţeleagă sensul, vom face lobby pe lângă Guvern, pentru ca o parte din lista aceea de obiective ţin de Guverm. Dacă el le acordă prioritate, ele se înfăptuiesc, şi noi vrem să se înfăptuiască mai repede, nu vrem să mai treacă 30 de ani", a mai spus primarul Timişoarei.

Nicolae Robu a afirmat că cei patru semnatari al Alianţei Vestului îşi doresc normalitatea în România.

"În mod sigur, nici nu cred că-şi poate închipui cineva că dacă PNL ajunge la guvernare atunci această structură conţinând cele patru oraşe nu va fi ascultată şi nu va beneficia de susţinerea proiectelor sale. Cu asta se va începe. Noi dorim normalitatea în România. Nu e firesc să ni se ia aproape toţi banii. Înţelegem foarte bine principiul coeziunii, de care şi noi beneficiem la nivelul Uniunii Europene. E unul dintre principiile fundamentale. Nu dorim ca toţi banii noştri să rămână la noi. Eu pot să spun asta, pentru că înţelegm că o cotă parte trebuie să meargă la bugetul centralizat al ţării şi să servească unor domenii precum apărare, sănătate, dar şi pentru ridicarea zonelor mai puţin dezvoltate ale ţării. Nu ne dorim o Românie dezechilibrată. Suntem de acord că trebuie susţinute şi zonele mai rămase în urmă. Nu putem însă fi de acord ca banii noştri, în loc să fie folosiţi pentru ridicarea zonelor mai puţin dezvoltate, să fie daţi pentru încurajarea nemuncii. Cu asta nu putem fi de acord", a mai spus Robu.

Nicolae Robu a vorbit şi despre extinderea Alianţei Vestului şi a spus că şi alţi primar, unii de la PSD, şi-au exprimat intenţia de a se alătura demersului.

"Se vorbeşte foarte insistent de extinderea Alianţei Vestului. Iniţial am constituit Patrulaterala Vestului, pentru că am vrut să fie clar că e o structură închisă. Văzând cât de mare a fost interesul pentru această asociere, am decis să venim cu un nume care arată că suntem în faţa unei structuri deschise. Sunt deja multe oraşe care şi-au anunţat interesul de a intra în Alianţă. Cu tot respectul, eu am rugămintea să se înţeleagă un lucru. Dacă acum ne-am înmulţi în Asociaţie, peste noapte, pripit, am compromite această idee, pentru că lumea vrea să vadă rezultate concrete cât mai repede. Ideea în sine este salutată. Am făcut şi un sondaj, iar când 97% dintre ei spun că e o mişcare foarte bună, lucrurile sunt foarte clare. Aceşti oameni au aşteptări dincolo de toate principiile frumoase pe care noi le-am expus. Dacă aşteptările nu sunt onorate, lumea va fi dezamagită, se va ajunge la concluzia: încă o formă fără fond, încă o aşteptare înşelată. Am face rău comunităţilor noatre. Trebuie să o luăm pas cu pas, vom fi deschişi, stăm de vorbă, însă trebuie să se înţeleagă că abordarea raţională este una foarte moderată în ideea celor spuse mai devreme. M-au căutat şi primari din PSD", a declarat Nicolae Robu.

Primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat, sâmbătă, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativă prin care se doreşte atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.

Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulaterala Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.

Semnarea documentului a avut loc la sediul Primăriei Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.