Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, îl mulţumeşte duminică primarului Capitalei, Nicuşor Dan, pentru semnătura de susţinere a candidaturii sale la prezidenţiale şi pentru mesajul dat la Consiliul Naţional, el adirmând că din decembrie, dreapta va guverna nu doar Bucureştiul, ci întreaga ţară.
”Mulţumesc, Nicuşor Dan, pentru semnătură şi pentru mesajul dat astăzi! Ne îndreptăm împreună către victorie! Din decembrie, dreapta va guverna nu doar Bucureştiul, ci întreaga ţară”, spune Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, într-o postare.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a participat la Consiliul Naţional al PNL, el afirmând în discurs că speră ca şi în viitorul mandat să colaboreze cu aleşii liberali la fel de bine ca în mandatul care se încheie.
El a spus că Bucureştiul şi România au nevoie de o guvernare liberală.
”Domnul Ciucă are o calitate - când are o problemă, încearcă să o rezolve şi nu să se gândească ”Ce ar zice presa despre ce fac eu acum”, a declarat Nicuşor Dan care a semnat duminică, în faţa delegaţilor la Consiliul Naţional al PNL pentru susţinerea candidaturii lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, după ce zilele trecute a semnat şi pentru susţinerea candidaturii Elenei Lasconi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.