Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, negociator-şef al Parlamentului European privind bugetul UE, afirmă, luni, că principala provocare privind bugetul de anul viitor este identificarea fondurilor necesare pentru finanţarea planurilor de redresare şi menţinerea alocărilor bugetare pentru programele europene tradiţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Negociatorul-şef al Parlamentului European privind bugetul UE pentru anul 2025, eurodeputatul Victor Negrescu, a prezentat într-o postare pe reţelele sociale principalele provocări şi repere cu privire la bugetul european de anul viitor în contextul realizării propunerii de buget a legislativului european.

”În conturarea bugetului european pentru anul viitor, Uniunea Europeană se confruntă cu constrângeri bugetare semnificative. Principala noastră provocare privind bugetul de anul viitor este să identificăm fondurile necesare pentru finanţarea planurilor de redresare şi menţinerea alocărilor bugetare pentru programele europene tradiţionale. Suma prevăzută iniţial pentru anul 2025 pentru finanţarea mecanismului de redresare şi rezilienţă a fost de 2.677,8 milioane de euro, în timp ce costurile estimate reale sunt aproape duble şi se ridică la 5.156 milioane de euro”, arată europarlamentarul PSD.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Negrescu afirmă că situaţia actuală este generată de costurile mari ale dobânzilor pentru mecanismul de redresare, de apariţia unor noi priorităţi şi programe generate de noile provocări din domeniul apărării, internaţionale şi industriale, de amendamentele aduse prin modificarea cadrului financiar multianual, precum şi de nevoia de întărire a frontierelor şi a securităţii statelor membre.

”Astfel, creditele totale din proiectul de buget pentru anul 2025, inclusiv instrumentele speciale (care sunt contabilizate în afara plafoanelor cadrului financiar multianual), se ridică la 199.716,8 milioane de euro în credite de angajament (CA) corespunzătoare la 1,08 % din Venitul Naţional Brut comun al UE”, precizează eurodeputatul.

”Obiectivul meu, în calitate de negociator-şef al bugetului european pentru anul 2025, este să generez o viziune bugetară comună la nivelul Parlamentului European şi să intrăm cu o voce puternică în negocierile interinstituţionale cu statele membre pentru a reuşi sǎ obţinem finanţări suplimentare pentru priorităţile cheie ale legislativului european, printre care se numără sprijinul pentru fermieri, reducerea disparităţilor regionale, combaterea sărăciei, susţinerea politicilor de sănătate, educaţie şi tineret sau dezvoltarea IMM-urilor”, a conchis vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Documentul-cadru de la care pornesc negocierile între grupurile politice din Parlamentul European urmează să fie prezentat până la finalul lunii august, urmând ca în octombrie legislativul european să aprobe planul său de buget pentru a putea fi negociat în luna noiembrie cu reprezentanţii Consiliului UE, mai arată Negrescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.