Mai mulţi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care va permite vânătoarea cormoranului mare, din cauza pericolului pe care îl reprezintă pentru domeniul piscicol. Despre cormorani şi impactul asupra pisciculturii a vorbit, într-o manieră inedită, şi ministrul Agriculturii Petre Daea, care a afirmat în Parlamentul European că în România cormoranii fac baie în piscine, referindu-se la numărul mare al acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform Profit.ro, iniţiatorii arată că directivele europene privind conservarea păsărilor sălbatice au condus la ”o exagerată creştere a populaţiilor de cormorani în România, care au invadat zone din afara ariilor de creştere tradiţionale (Delta Dunării şi cursul Dunării), ajungând în regiuni unde nu erau întâlnite anterior”.

De asemenea, conform expunerii de motive, deşi împotriva lor au fost folosite plase, tunuri cu gaze sau radiofrecvenţe, laser, sperietori de ciori, au devenit ineficiente, pentru că ”aceste păsări, deosebit de inteligente, se obişnuiesc cu ele, se adaptează şi nu se mai sperie”. Iniţiatorii proiectului invocă şi ”instalarea stresului Ia peşti”, cu influenţă negatuvă asupra greutăţii şi implicit a producţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Parlamentarii PSD propun modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, prin excluderea cormoranului mare din fauna sălbatică în cazul căreia vânătoarea este interzisă, vânătoarea urmând să fie permisă anual în perioada 1 septembrie - 28 februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.