Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri, cu 99 de voturi "pentru", 149 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne Carmen Dan, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, după ce cu o zi în urmă au avut loc dezbaterile asupra moţiunii, Carmen Dan susţinând că în niciun stat civilizat forţele de ordine nu tolerează violenţele manifestanţilor. Ea a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că au putut fi văzute încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.
Moţiunea simplă împotriva ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, li s-a adresat marţi parlamentarilor în plenul Camerei Deputaţilor, când a fost citită moţiunea simplă împotriva sa, spunând că în niciun stat civilizat forţele de ordine nu tolerează violenţele manifestanţilor. Carmen Dan a subliniat că în 10 august nu a fost un miting paşnic şi că au putut fi văzute încercarea protestatarilor de a pătrunde în clădirea Guvernului şi actele de vandalism ale unora dintre protestatari.
"Fiecare poate avea propria reprezentare a acţiunilor din acea seară. Unii au văzut o violenţă excesivă împotriva Jandarmeriei şi un atac la adresa unei instituţii fundamentale a Statului. Alţii au văzut doar un miting paşnic şi o acţiune violentă a Jandarmilor. Nu, pe 10 august 2018 nu a fost un miting paşnic. Dacă ar fi fost aşa, lucrurile ar fi decurs ca la toate celelalte mitinguri şi proteste pe care tot Jandarmeria Capitalei le-a gestionat în ultimii ani”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan.
E a spus că în ultimul Jandarmeria Capitalei a gestionat 35 de misiuni de ordine publică cu risc ridicat, dintre care 25 au fost conduse de maiorul Cazan Laurenţiu, comandantul jandarmilor din seara de 10 august.
Carmen Dan a recunoscut că au existat şi protestatari paşnici care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor.
De asemenea, ministrul de Interne a subliniat că mitingul din Piaţa Victoriei nu a fost legal, nefiind asumat de nicio organizaţie civică, astfel că nimeni nu şi-a asumat răspunderea legală. Mai mult, spune ministrul, protestatarii violenţi au încercat să intre în clădirea Guvernului şi au săvârşit acte de vandalism.
"Nu avem de-a face cu un protest organizat, asumat. Au fost remarcate modalităţi atipice de acţiuni faţă de alte proteste cu care ne-am confruntat până acum. În cele mai multe situaţii, protestatarii nu s-au delimitat de persoanele violente, fapt care a îngrunat acţiunea jandarmilor. Toată lumea a putut vedea încercarea de pătrundere în clădirea Guvernului, acţiunile exercitate asupra forţelor de ordine şi actele de vandalism. Eventualele reacţii individuale, agresive sau excesive ale jandarmilor vor fi cu siguranţă sancţionate conform legii”, a spus Carmen Dan.
Ea a mai susţinut că moţiunea reprezintă o compunere lipsită de argumente raţionale, un amalgam de scenarii, cu pasaje din presă.
"Am citit cu atenţie compunerea dumneavoastră. Nici intonaţia domnului deputat nu transmite ce trebuie să transmită o moţiune. Înţeleg rolul opoziţiei în politică şi în Parlament, de criticare a puterii, însă mă aşteptăm ca opoziţia să aibă mai multă responsabilitate. Am remarcat o lipsă totală de argumente raţionale. Absenţa unor fapte şi situaţii concrete este pueril acoperită de un joc pueril, susţinut de un joc mediatic", a declarat ministrul Carmen Dan.
Dan a susţinut că criticile sunt constructive în orice democraţie, dar nu pe interese politice, meschine, de moment.
De asemenea, ea a susţinut că intervenţia în forţă a jandarmilor la protest se face în baza acordului verbal dat de prefect, redactarea ordinului de intervenţie făcându-se ulterior. Carmen Dan a spus că în lege se vorbeşte doar de aprobarea, de acordul dat de prefect unei acţiuni, nu de semnarea unui document intitulat "ordin de intervenţie”. "Dacă nu este prefectul acolo? Aşteaptă Jandarmeria să vină pprefectul de acasă să redacteze ordinul?”, a adăugat ministrul de Interne.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, i-a spus ministrului, la dezbaterea moţiunii, că are pe mâini sângele oamenilor gazaţi şi bătuţi la protestul din 10 august.
"Trebuie să recunosc că îmi pare rău deopotrivă că de la acest microfon s-au spus minciuni şi pentru că, din nefericire, un ministru de interne, toamna, după ce sute de oameni au fost bătuţi, după ce milioane de români au fost dezamăgiţi, după ce încă sute de români sunt sub tratament, o doamnă ministru de interne oferă de la tribuna Parlamentului mult tupeu, aroganţă, pizmă, afundându-se în minciună. Şi vreau să vă spun un lucru doamnă ministru de Interne, şi vă spun cu maximă responsabilitate: în urma discursului de astăzi v-aţi afundat tot mai mult în minciună şi veţi fi trasă la fund deopotrivă de colegii dumneavoastră de partid, pentru că puneţi întreaga responsabilitate pe umerii prefectului şi, în acelaşi timp, pe angajaţi din instituţia pe care o conduceţi, cu toate că aţi încercat să-i cumpăraţi prin promovare, prin funcţii în plus fără să-i sancţionaţi adevăraţii responsabili", a afirmat Turcan.
La rândul său, deputatul PMP Eugen Tomac a pulverizat în sală conţinutul unui spray, făcând aluzie la intervenţia jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei, întrebând-o pe Carmen Dan de la ce distanţă ar trebui folosit gazul.
Liberalii arată în textul moţiunii că prestaţia subordonaţilor ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, în data de 10 august, poate fi rezumată cu următoarele patru afirmaţii si ipostaze incontestabile: jandarmi intervenind cu indicativul ascuns (împotriva regulamentelor); jandarmi utilizând practici de intervenţie interzise (lovituri în cap); jandarmi acţionând împotriva unei majorităţi paşnice a protestatarilor; Jandarmeria intervenind în forţă în baza unui ordin care nu exista legal în momentul intervenţiei.
Ei sun că, într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, iar ministrul Afacerilor Interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar prezent, "ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize".
Potrivit semnatarilor moţiunii, nu doar că şefii Jandarmeriei nu au făcut un pas în spate după acţiunea din 10 august, ci unii chiar au fost avansaţi. Sebastian Cucoş, fostul şef căruia i-a expirat mandatul, a fost numit, prin decizie a ministrului Afacerilor Interne, adjunct al actualului şef al Jandarmeriei, în aşteptarea unei decizii CSAT,iar Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat acţiunile jandarmilor ce au intervenit în Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să preia şefia Jandarmeriei Bucureşti.
Liberalii mai spun în textul moţiunii că PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august, a refuzat convocarea premierului pe acelaşi subiect, a lăsat fără cvorum de două ori Comisia de Apărare de la Senat când trebuiau audiate Speranţa Cliseru şi Carmen Dan. În plus, iniţial, PSD a lăsat Comisia de Apărare de la Camera Deputaţilor fără cvorum, iar peste o săptămână Carmen Dan s-a prezentat fără să fie anunţată, pretinzând că nu a fost invitată, deşi fusese invitată, şi cerând ca discuţiile să fie secretizate în baza unui raport clasificat, deşi întrebările parlamentarilor vizau exclusiv elemente de interes public, nu informaţii sensibile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.