Moţiunea de cenzură depusă de PNL - ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” - va fi dezbătută în plenul Parlamentului joi, începând cu ora 11.00. De la aceeaşi oră, liberalii au anunţat că vor face un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului, manifestaţie la care va participa şi liderul PNL, Ludovic Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Moţiunea de cenzură a PNL a fost depusă la Parlament vinerea trecută şi a fost citită luni după-amiază într-o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Miercuri, Birourile Permanente Reunite au decis ca dezbaterea moţiunii de cenzură depusă să aibă loc joi, începând cu ora 11.00.

PNL i-a chemat în Parcul Izvor pe cei nemulţumiţi de actuala guvernare, pentru a face un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului joi, de la ora 11.00, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Îi invităm alături de noi pe toţi cei care doresc să oprească haosul din economie şi atacul la Justiţie şi să participe la acţiunile de protest organizate de PNL, joi, în jurul Parlamentului pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Dragnea şi Tudose", au anunţat liberalii.

Reprezentanţii PNL au mai spus că luptă cu toate armele constituţionale "pentru a opri distrugerea economiei şi subordonarea instituţiilor democratice independente de către guvernarea PSDragnea", adăugând că pentru aceasta e nevoie de susţinerea cetaţenilor care "pot şi trebuie să-şi exprime public nemulţumirile şi să ceară parlamentarilor să voteze moţiunea de cenzură iniţiată de PNL".

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi, la finalul unei reuniuni a grupurilor parlamentare ale Uniunii, că maghiarii se vor abţine la moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului, susţinând că iniţiatorii demersului nu propun şi alternative la guvernarea PSD: nici nume de premier, nici direcţia în care vor să ducă ţara, nici politici publice în sectoarele cele mai importante şi nici elementele din programul de guvernare.

”Am constatat că nu există, la concluzii (în moţiunea de cenzură - n. red.), altceva decât deficit 3%, nevoie de transparenţă şi reducerea birocraţiei, dar nu nume de premier, direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elementele din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare”, a declarat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR a spus că în aceste condiţii este greu să susţii o moţiune de cenzură, ”aproape imposibil”.

Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, în textul căreia fac inventarul ”minciunilor”, al ”nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.

”În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare”, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.

PNL spune că actuala guvernare a devenit ilegitimă prin minciună şi un pericol real pentru oamenii şi firmele din România. Liberalii arată că PSD şi ALDE au preluat la începutul anului frâiele guvernării cu o economie stabilă, cu perspective bune şi sănătoase, cu un leu solid, o inflaţie aproape de zero, cu dobânzi mici, o datorie statului la fel şi creşterea economică promiţătoare.

”Practic, aţi primit o fundaţie economică bine făcută, cu structura de rezistenţă aferentă, pe care aţi avut-o la cheie. Ce aţi făcut cu ea?! V-aţi apucat să o demolaţi ca să improvizaţi o casă din chirpici. Şi v-aţi trezit acum că puneţi proptele la proptele, legaţi cu sârmă unde trebuie să bateţi piroane, în loc de cărămizi folosiţi cartoane, nu mai înţelegeţi care e structura de rezistenţă şi loviţi la temelie... Şi nu încetaţi să prezentaţi această cocioabă, care evident că stă să cadă, ca pe o mega-inginerie arhitecturală”, mai scriu liberalii în moţiunea de cenzură.

PNL le reproşează liderilor PSD că nu au spus nimic angajaţilor din sectorul public despre creşterile fictive de salarii, promiţând în schimb creşteri de 25% ”care se dovedesc a fi praf în ochi”.

”La începutul anului viitor, românii vor vedea că salariile le-au crescut doar pe hârtie, în timp ce în mână vor ţine calendarul promisiunilor PSD din campanie şi vor constata că Dragnea şi ai lui şi-au bătut joc de ei. Mai mult decât atât, peste 90.000 de salariaţi din sectorul IT, precum şi persoanele cu dizabilităţi, sunt în pericol real să aibă veniturile amputate pentru că scăderea impozitului de la 16 la 10% nu se aplică în cazul lor. Ce veţi face cu aceşti oameni? Veţi da un OUG de cârpire a prostiei sau speraţi că angajatorii din mediul privat vă vor repara aberaţiile suportând ei diferenţa din buzunarul lor? Ce veţi face, însă, cu cei din mediul public?”, îi întreabă cei de la PNL pe guvernanţi.

De asemenea, liberalii acuză ”furtul de proprietate” din Pilonul 2 de pensii, ”minciuna” reducerii contribuţiilor la 35% şi a eliminării impozitului pe salariile de sub 2.000 de lei, dar şi ”bulversarea” mediului economic prin modificările aduse Codului fiscal.

”<<Îndrăzniţi să credeţi>> că aţi promis reducerea fiscalităţii şi nicio taxă în plus, însă aţi eliminat plafonarea contribuţiilor sociale şi aţi plafonat, în schimb, indemnizaţiile pentru creşterea copilului, aţi reintrodus supra-acciza la carburanţi şi aţi majorat taxarea contractelor part-time. Unii oameni şi-au pierdut locul de muncă doar pentru că nu sunteţi în stare să rezolvaţi o problemă punctuală şi aţi preferat să loviţi otova. <<Îndrăzniţi să credeţi>>, lideri ai coaliţiei guvernamentale, că aţi promis o creştere a nivelului de trai însă, în realitate, puterea de cumpărare a românilor scade în plină creştere economică. Inflaţia a crescut de 13 ori faţă de începutul anului (de la 0,2% la 2,6%) şi este mai mult decât dublă faţă de ceea ce aţi spus în campania electorală (1,2%)”, se mai arată în moţiunea de cenzură.

Inventarul consecinţelor guvernării PSD – ALDE continuă cu creşterea cu 12% a preţurilor carburanţilor, scumpirea cu 7% a electricităţii şi cu 6% a gazului, devalorizarea istorică a leului în raport cu principalele valute, creşterea dobânzilor la credite, creşterea nivelului de îndatorare a României, reducerea la un minim istoric a investiţiilor, creşterea deficitului balanţei comerciale cu 28% faţă de anul trecut, diminuarea cu 20% a investiţiilor private faţă de aceeaşi perioadă a anuui 2016 sau ”tăierea sălbatică” a bugetelor locale.

”Aveţi în faţă doar două opţiuni raţionale posibile: ori vă recunoaşteţi minciuna şi mandatul obţinut de această guvernare prin fraudă, ori continuaţi acest plan de distrugere economică şi socială şi nota de plată pe care o vom plăti cu toţii va fi pe măsură. „Îndrăzniţi să credeţi” că PSDragnea ne scoate din Uniunea Europeană şi face ca România să abandoneze orice plan de aderare la Zona Euro. Nu doar că nu faceţi nimic pentru a pregăti terenul, dar faceţi totul pentru a fi siguri că nu vom atinge acest obiectiv prea curând”, mai arată liberalii.

PNL atrage atenţia că, în pragul sărbătorii a o sută de ani de la Marea Unire, România ”este ruptă-n două” din punct de vedere social şi economic, că regiuni întregi sunt depopulate, ”în sărăcie lucie şi fără vreun viitor” şi că tinerii ”fug în lume unde văd cu ochii pentru a-şi căuta un rost, că se rup de familiile lor, de bătrânii şi de ţara lor”.

Liberalii îi atrag atenţia lui Liviu Dragnea că ar fi bine să înţeleagă că românii nu acceptă şi nu vor accepta să dea liber la furat din bani publici prin companii cu acţiuni la purtător, ”după modelul de grup infracţional organizat Tel Drum”, în spatele cărora, susţin ei, sunt ascunse domenii imobiliare personale impresionante, anchetate de procurorii din România, Uniunea Europeană sau America de Sud .

”Domnule Dragnea, cu cât insistaţi să atacaţi independenţa Justiţiei, cu atât îi veţi convinge pe tot mai mulţi că, în realitate, urmăriţi doar închiderea propriilor dosare penale, iar demersul dumneavoastă va fi sortit eşecului. Ideea că PSD realizează o presupusă „reformă în Justiţie” este echivalentă cu un nonsens, e ca şi cum hoţii strigă hoţii!”, se mai arată în textul moţiunii de cenzură.

PNL critică şi declinul Educaţiei, lipsa manualelor, şcolile fără avize de funcţionare sau neadaptarea sistemului la piaţa muncii.

De asemenea, liberalii atrag atenţia că sistemul medical şi de sănătate ”este în metastază” şi acuză Guvernul că este lipsit de conştiinţă şi de scrupule în urma ”cinismului înfiorător” pe care l-a arătat părinţilor care şi-au pierdut copiii în criza vaccinurilor.

”Vă mai invităm să <<îndrăzniţi să credeţi>> că avem în faţa noastră singurul partid din istoria României care s-a pus în situaţia ridicolă de a-şi demite propriul Guvern. Motivul declarat? Incompetenţa! Aţi uitat? Bineînţeles că era singurul pretext pe care îl puteaţi invoca, pentru că era credibil, era argumentul Opoziţiei susţinut din primul moment. Problema fundamentală este că motivul incompetenţei la guvernare este cu atât mai valabil şi evident acum! Aveţi Guvernul cu cel mai mare număr de demnitari - miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, fiecare cu propriul cabinet şi funcţionari aferenţi! - din câte guverne au existat până acum, dar livraţi cel mai prost exerciţiu guvernamental dintre toate. Dacă punem în balanţă ceea ce faceţi dumneavoastră astăzi, României i-ar fi fost cu siguranţă mai bine dacă nu era guvernată! Magnitudinea răului produs ar fi fost semnificativ mai mică”, se mai arată în textul moţiunii de cenzură.

Liberalii acuză şi faptul că PSD şi ALDE ”ridică perdele de fum”, invocă duşmani imaginari şi inventează teorii ale statului paralel pentru a-şi justifica ”neputinţa şi ticăloşia”.

”Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnesc hoţia şi înşelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiţi în slujba poporului, ci poporul şi instituţiile statului trebuie să vă fie supuse şi obediente. Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneţi la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infracţional, iar tripleta odioasă Florin Iordache –  Eugen Nicolicea – Şerban Nicolae conduce asaltul la instituţiile judiciare pentru schimbarea şefilor de parchete şi închiderea dosarelor dumneavoastră penale. Nu vă cerem să îndrăzniţi să credeţi asta, doamnelor şi domnilor, pentru că ştiţi că aşa este!”, mai spun liberalii.

În finalul moţiunii, PNL enumeră şi o listă cu măsurile immediate care ar trebui luate după demiterea Guvernului Tudose: abrogarea ordonanţelor de urgenţă ”care au generat haosul fiscal” şi oprirea atacului la independenţa Justiţiei.

De asemenea, liberalii arată că este nevoie de promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investiţiilor şi cu un nivel al deficitului substanţial sub 3% şi că este esenţială reformarea instituţiilor şi companiilor care gestionează aceste investiţii publice.

PNL atrage atenţia că România are nevoie de un sistem educaţional sănătos, lipsit de ingerinţa politicului, de alocări bugetare mai bune atât pentru educaţie, cât şi pentru cercetare, dar şi de reducerea drastică a birocraţiei.

”Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, îi îndeamnă liberalii, în finalul moţiunii, pe toţi parlamentarii.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.