Candidatul independent la Preşedinţia României Mircea Geoană afirmă că se aştepta ca politica să fie dură, dar a constatat că toate atacurile din campania electorală se îndreaptă împotriva sa. ”Este extrem de evident: îi deranjez”, a declarat Mircea Geoană, adăugând că este în declin climatul democratic din România, iar unii dintre contracandidaţii săi se joacă cu concepte pe care nu le stăpânesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mă aşteptam ca politica să fie dură, pentru că nu e un sport care să nu fie contondent. În esenţă, despre asta e vorba, dar am descoperit cu destul de multă mâhnire, că a decăzut şi mai mult. Poţi să arunci orice minciună fără să ai probe, poţi să foloseşti orice fel de invective fără să ai probe. Poţi să conduci campanii de linşaj mediatic pe bani publici fără să existe vreo repercusiune. Deci, din anumit punct de vedere, să zic aşa, climatul democratic din România e în declin. Ăsta este primul meu sentiment după câteva săptămâni de campanie”, a răspuns Mircea Geoană, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, după ce a fost întrebat cum a regăsit politica din România.

Mircea Geoană s-a referit şi la unii dintre contracandidaţii săi, despre care a spus că se joacă cu concepte pe care nu le stăpânesc.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”E amuzant un pic cum se joacă, ba doamna Lasconi, ba domnul Ciolacu cu concepte pe care cred că nu le stăpânesc. La NATO am studiat mult ce înseamnă interferenţa rusească, cum se folosesc instrumente, dezinformare şi intoxicare în opinia publică, inclusiv cum se folosesc ferme sau divizii de comentaci. Un singur lucru este extrem de evident: îi deranjez”, a mai declarat Geoană.

Întrebat pe cine sperie cel mai tare, Mircea Geoană a răspuns: ”Se pare că pe toţi, că atacurile vin din toate părţile (...) Acuma toţi mă atacă pe mine. De ce? Pentru că iau voturi de peste tot. Este un element complet nou în politica românească să vină cineva cu statura mea, cu experienţa de la NATO şi cu şanse să câştige preşedinţia ca independent. Şi atunci le-am stricat şi interesele, le-am stricat şi calcule electorale. Şi este un fel de bombardament din toate direcţiile împotriva mea”.

Geoană a spus că deocamdată rezistă foarte bine acestor atacuri şi afirmă că a avut relaţii ”corecte” cu actualii competitori politică, cât a fost adjunct la NATO.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.