Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a sesizat, luni, DIICOT cu privire la propagarea de informaţii false privitoare la vânzarea lacurilor României către străini. Sesizarea vizează informaţii distribuite în mediul online, cu ”scopul evident de a induce în eroare opinia publică şi de a decredibiliza iniţiativele strategice”. Aceste informaţii ar servi ”unor actori statali şi nestatali, inclusiv unor competitori politici, care urmăresc erodarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democraţiei româneşti şi propagarea unui discurs extremist şi xenofob”.
”Astăzi, 30 decembrie 2024, ministrul energiei, domnul Sebastian-Ioan Burduja, a formulat o plângere penală la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) împotriva celor care duc campanii de dezinformare a opiniei publice prin afirmaţii mincinoase privitoare la „vânzarea lacurilor de acumulare ale României către străini”, sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de comunicare de informaţii false, prevăzută de art. 404. Lipt P, din Codul Penal”, a transmis, luni, Ministerul Energiei, într-un comunicat d epresă.
Potrivit documentului citat, ”această acţiune a fost determinată de răspândirea sistematică a unor informaţii false şi defăimătoare în mediul online, cu scopul evident de a induce în eroare opinia publică şi de a decredibiliza iniţiativele strategice ale Ministerului Energiei”.
”Materialele în cauză, publicate pe reţelele de socializare, conţin afirmaţii neadevărate şi tendenţioase referitoare la proiectele hidroenergetice ale ministerului, insinuând în mod fals că acestea ar implica «cedarea lacurilor de acumulare către entităţi străine». Astfel de declaraţii, care nu au nicio bază reală, reprezintă atacuri la securitatea naţională, conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, şi afectează grav încrederea românilor în actul de guvernare”, se mai arată în comunicatul de presă.
Potrivit documentului citat, ”afirmaţiile nu sunt izolate, ci fac parte din campanii orchestrare pentru a induce ideea falsă privitoare la înstrăinarea lacurilor României către străini, pentru a servi unor actori statali şi nestatali, inclusiv unor competitori politici, care urmăresc erodarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democraţiei româneşti şi propagarea unui discurs extremist şi xenofob”.
”Ministerul Energiei reaminteşte art. 136 din Constituţia României: „(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.„. Acest articol subliniază că bogăţiile de interes public ale României nu pot fi vândute unei persoane fizice sau juridice. Totodată, subliniem faptul că iniţiativele de dezvoltare a centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj, de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti, sunt conforme legislaţiei române şi europene, având drept scop consolidarea Sistemului Energetic Naţional (SEN) şi asigurarea securităţii energetice. Proiectele CHEAP contribuie la echilibrarea producţiei şi consumului de energie, fiind un pilon strategic pentru tranziţia energetică a României”, se mai arată în documentul citat.
Instituţia anunţă că ”orice formă de dezinformare sau de boicotare a acestor iniţiative, inclusiv prin campanii susţinute de organizaţii care se opun dezvoltării energetice, va fi sesizată prompt organelor de urmărire penală, pentru a proteja interesul românilor şi securitatea energetică a ţării”.
”Pe această cale, anunţăm că în 2025 Ministerul Energiei intenţionează să demareze proiecte noi de hidrocentrale cu acumulare prin pompaj în zona lanţului carpatic, contribuind astfel la creşterea capacităţii de stocare a energiei şi la asigurarea unui viitor sustenabil pentru România. Ministerul Energiei rămâne ferm în angajamentul său de a proteja interesele naţionale şi de a combate orice încercare de subminare a stabilităţii şi securităţii energetice ale ţării”, se mai arată în comunicatul de presă.
La rândul său, ministrul Sebastian Burduja a afirmat că ”resursele ţării, inclusiv lacurile de acumulare, nu sunt şi nu vor fi de vânzare”.
”Nu permite Constituţia României şi noi am jurat să respectăm Constituţia şi legile ţării. În calitate de ministru al energiei, voi apăra fără compromisuri interesul naţional, inclusiv prin măsuri ferme împotriva celor care promovează minciuni şi sabotează în mod deliberat investiţiile în sectorul energetic românesc. Construirea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj şi creşterea capacităţii ţării noastre de stocare a energiei electrice este un obiectiv ireversibil pentru România, iar nimeni nu va opri această direcţie strategică asumată,” a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.