Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, la moţiunea simplă împotriva sa, din plenul Camerei Deputaţilor, că susţine ca odată cu intrarea în vigoare a legii educaţiei, salariul profesorului debutant să fie salariul mediu pe economie din anul fiscal încheiat. El a mai spus că se introduce un an de stagiatură, imediat după absolvirea facultării, iar acei profesori stagiari care vor avea norma didactică înjumătăţită vor avea acelaşi salariu egal cu salariul mediu pe economie.
Ministrul Educaţiei afirmă că moţiunea USR este plină de date incorecte. ”Vă referiţi la un subiect de maximă importanţă pe care am încercat de nenumărate rânduri să îl clarific în faţa opiniei publice, a colegilor din Parlament. Finanţarea educaţiei este absolut esenţială, bugetul ministerului Educaţiei în anul 2022 este de 30 de miliarde de lei, asta înseamnă 2,28% din PIB, în creştere cu 2 miliarde de lei faţă de bugetul de anul trecut”, a spus ministrul. Sorin Cîmpeanu a mai spus că în 2022, cheltuielile cu educaţia sunt 3,11% din PIB, în total, mai mici decât în 2021, 2019. ”Aţi acuzat că nu am crescut nici măcar cu un leu şi nici măcar cu o şcoală proiectul pilot din 2016 privind masa caldă în şcoli”, a spus ministrul, arătând că în 2016, acest proghram pilot avea o finanţare de 35 de milioane de lei, iar în 2022, finanţarea este de 354,9 milioane de lei”, a spus ministrul, despre acuzaţiile celor de la USR. Ministrul a mai spus că la nivelul guvernului s-a stabilit un grup de lucru, care are ca scop integrarea tuturor resurselor, pentru a extinde programul masă în şcoală, care poate face diferenţa pentru mulţi părinţi, între a trimite sau nu copilul la şcoală, până la un milion de elevi, cu o finanţare de peste un miliard de euro, între 2022 şi 2027. Despre salarizarea din educaţie, Sorin Cîmpeanu a spus că a ”ministrul dezastru este cel care a iniţiat Ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea corectă a calculului salariilor, numai că până să se aplice această ordonanţă, s-au strâns nişte diferenţe salariale, certificate în instanţă, prin hotărâri judecătoreşti. ”Susţin ca odată cu intrarea în vigoare a legii educaţiei, ca urmare a proiectului România educată, pentru ca toate lucrurile acestea să fie integrate, salariul profesorului debutant să fie salariul mediu pe economie din anul fiscal încheiat”, a afirmat ministrul. El a mai spus că se prevede şi profesionalizarea carierei didactice, printr-un an de stagiatură, imediat după absolvirea facultării, iar acei profesori stagiari care vor avea norma didactică înjumătăţită vor avea acelaşi salariu egal cu salariul mediu pe economie. Cîmpeanu a precizat că în anul de stagiatură, profesorul va fi îndrumat de un mentor, iar mentorii vor avea norma redusă la 14 ore, pentru ca celelalte ore folosite pentru îndrumare să fie plătite în plus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.