Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, afirmă că ”prin ceea ce face România, prin rolul său şi poziţia sa în Uniunea Europeană, are argumente suficiente pentru un portofoliu consistent” de comisar european. Ea subliniază că obiectivul, la nivel european, este ca noua Comisie Europeană să înceapă să funcţioneze la 1 noiembrie.
”Negocierile sunt desfăşurate de către domnul prim-ministru, care a avut deja o conversaţie cu preşedinta Comisiei Europene. Urmează formalizarea, de către domnia sa, a nominalizării, ca să spun aşa. Cred că prin ceea ce face România, prin rolul său şi poziţia sa în Uniunea Europeană, are argumente suficiente pentru un portofoliu consistent. Domnul prim-ministru a indicat portofolii economice”, a afirmat Luminiţa Odobescu, joi seară, la TVR Info.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a subliniat că decizia finală în ceea ce priveşte comisarul european şi portofoliul aparţine preşedintelui Comisiei Europene, după care urmează votul în Parlamentul European.
”Obiectivul comun este de a ne mişca cât mai repede şi de a avea noua Comisie (Europeană - n.r.) în funcţiune, sperăm noi, de la 1 noiembrie, pentru că vedem cu toţii că ne confruntăm cu foarte multe provocări”, a adăugat Odobescu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.