Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacţionat, vineri, la scrisoarea transmisă de ambasadele a şapte state europene privind modificarea legilor justiţiei, MAE susţinând că autorităţile sunt deschise pentru un dialog real şi concret cu partenerii europeni şi că vor continua consultările şi cu Comisia Europeană. MAE mai spune că "orice analiză a acestor evoluţii trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament privind substanţa concretă a modificărilor legislative propuse".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am luat notă de poziţia exprimată de cei 7 parteneri şi aliaţi ai României cu privire la evoluţiile din domeniul justiţiei. Reasigurând asupra ataşamentului nostru ferm pentru valorile Uniunii Europene, ne exprimăm deschiderea pentru un dialog real şi concret cu partenerii noştri europeni, acum când avem textele legilor adoptate de Parlament. De asemenea, vom continua consultările şi cu Comisia Europeană. Considerăm că orice analiză a acestor evoluţii trebuie să ţină cont şi de un dialog cu reprezentanţii din Parlament privind substanţa concretă a modificărilor legislative propuse. Menţionăm că nicio iniţiativă cu impact asupra cetăţenilor nu este adoptată în lipsa unor dezbateri parlamentare, consultări şi comunicări publice organizate de instituţiile abilitate şi de Parlament. Reiterăm că întărirea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei fac parte din priorităţile asumate de Guvern", spune Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă transmis vineri.

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis joi un comunicat comun prin care atrag atenţia că modificarea în Parlament a legilor justiţiei, precum şi amendamentele depuse la Codurile Penale riscă să pună în pericol progresele făcute de ţara noastră în domeniul reformelor din justiţie. Cele şapte ambasade avertizează coaliţia PSD - ALDE să evite orice acţiune care ar putea slăbi independenţa justiţiei şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Noi, reprezentanţi ai ţărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenenţa la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune şi în special pe statul de drept. Recunoaştem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce priveşte construirea unui parcurs şi aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiţiei. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiţiei, în forma lor actuală, precum şi recentele amendamente propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese”, se arată în comunicatul comun al celor şapte ambasade.

În document se mai precizează că, la reuniunea Consiliului European din 12 decembrie, UE a adoptat concluzii pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva  corupţiei în România.

”Concluziile subliniază, în special, „necesitatea predictibilităţii, a transparenţei depline şi a consultărilor incluzive” în ceea ce priveşte reforma justiţiei, în conformitate cu prevederile raportului Comisiei Europene din cadrul MCV. În plus, Consiliul solicită României să evite orice pas înapoi”, se mai arată în comunicat.

”În acest context, facem apel la părţile implicate în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei şi să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneţia, pentru a menţine astfel independenţa sistemului judiciar şi a păstra intact procesul de reformă în general”, mai precizează cele şapte reprezentanţe diplomatice.

Ambasadele îşi exprimă încrederea că toţi actorii politici implicaţi vor acorda atenţia cuvenită acestor preocupări legitime, ”în concordanţă cu angajamentul nostru european comun, şi vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament”.

O acţiune similară a mai multor ambasade a avut loc în luna februarie, după adoptarea de către Guvernul Grindeanu a OUG 13.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.