Ministerul Afacerilor Interne a publicat, în transparenţă decizională, ordonanţa de urgenţă care prevede comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale pe data de 9 iunie. „Desfăşurarea la aceeaşi data a celor 2 tipuri de scrutin are numeroase beneficii şi poate motiva cetăţeni să se prezinte la urne asigurând o reprezentativitate mai mari a membrilor din România în Parlamentul European, consolidând poziţia României în Uniunea Europeană, prin transmiterea unui semnal clar că îşi doreşte să urmeze poziţia pro-UE şi proiectele pentru dezvoltarea Uniunii pentru toate unităţile administrativ-teritoriale”, arată nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 poate fi accesată
AICI.
„Mai mult, aleşii locali pot motiva cetăţenii să se prezinte într-un număr mai mare la urne şi să-şi exprime opţiunile de vot. Sunt reduse cheltuielile şi perioada electorală, în condiţiile în care în România în anul 2024, aşa cum am menţionat mai sus, se vor desfăşura 4 tipuri de scrutine electorale”, mai spune Nota de fundamentare a proiectului de OUG.
De asemenea, sursa citată aminteşte faptul că, la nivelul statelor membre ale UE, alegerile europarlamentare se desfăşoară în mod frecvent, la aceeaşi dată cu cele locale.
„Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 se desfăşoară în ziua de duminică, 9 iunie 2024. Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, denumite în continuare, generic, alegerile din data de 9 iunie 2024, se organizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv 3 ale Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă”, prevede proiectul de OUG.
Referitor la încetarea de drept a mandatului primarului, proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede că „nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puţin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie şi până la data intrării în exerciţiul mandatului de către primarul ales în anul 2024”.
De asemenea, privitor la încetarea de drept a mandatului preşedintelui consiliului judeţean, ea „nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puţin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie şi până la data intrării în exerciţiul mandatului de către preşedintele consiliului judeţean ales în anul 2024”.
„În anul 2024, încetarea de drept a mandatului primarului în condiţiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puţin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie şi până la data intrării în exerciţiul mandatului de către primarul ales în anul 2024. (2). În anul 2024, încetarea de drept a mandatului preşedintelui consiliului judeţean în condiţiile art. 193 alin. (2) raportat la dispoziţiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puţin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie şi până la data intrării în exerciţiul mandatului de către preşedintele consiliului judeţean ales în anul 2024”, precizează proiectul de OUG pus în transparenţă decizională de către MAI.
Documentul mai prevede că „la alegerile din 9 iunie 2024, cu excepţia biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, completarea birourilor electorale se face, în prima etapă, cu reprezentanţi ai partidelor politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, în ordinea descrescătoare a numărului de mandate 5 obţinute”.
Totodată, „pentru intrarea în exerciţiul mandatului autorităţilor administraţiei publice locale alese în anul 2024, prin derogare de la prevederile art. 113 alin. (1), art. 114 alin. (1) şi (3), art. 115 alin. (1), art. 121 alin. (1) lit. a), art. 149 alin. (1), art. 150 alin. (1) şi art. 187 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, termenele reglementate în cuprinsul acestor articole încep să curgă de la data de 27 septembrie 2024”.
„În a doua etapă, completarea birourilor electorale se face cu partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului la data constituirii acestuia ca urmare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, în ordinea descrescătoare a numărului de mandate de parlamentar”, mai spune sursa citată.
„În a treia etapă, completarea birourilor electorale se face cu reprezentantul grupului organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. În a patra etapă, dacă au rămas locuri libere, completarea birourilor electorale se face cu reprezentanţi ai partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au obţinut mandate în Parlamentul European, precum şi cu reprezentanţi ai partidelor politice şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale neparlamentare, în ordinea descrescătoare a numărului de candidaturi depuse pentru alegerile din data de 9 iunie 2024”, conform proiectului de OUG.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.