Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi, despre plecarea fraţilor Tate din ţară, că s-a făcut în baza unui temei legal şi, din câte ştie, controlul judiciar există în continuare asupra lor, urmând ca ei să respecte un parcurs juridic agreat şi că nu are niciun temei ca să comenteze în vreun fel că ar fi avut vreo justificare sau ca fiind o consecinţă a vreunei presiuni din orice entitate externă ţării noastre

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Din cât m-am documentat în această dimineaţă, fiind o ştire, nu, cu care ne-am trezit cu toţii că fraţii Tate au părăsit România, ea s-a făcut în baza unui temei legal, în baza unei decizii şi din câte ştiu controlul judiciar există în continuare asupra lor, urmând ca ei să respecte un parcurs juridic agreat”, a spus Mihai Constantin, la Palatul Victoria. ”Deci, plecarea în sine nu am niciun temei ca să comentez în vreun fel că ar fi avut vreo justificare sau ca fiind o consecinţă a vreunei presiuni din orice entitate externă ţării noastre”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.