Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că ”România înainte, Crin Antonescu, preşedinte” este rima care va fi folosită în campania electorală şi profilul lui Crin Antonescu este profilul real pentru viitorul preşedinte a României. El a precizat că vede cu îngrijorare în ultima perioadă cum suntem puşi să alegem între SUA şi UE, este un trend periculos şi candidatul Alianţei Electorale PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale are capacitatea de a reprezenta România la nivel extern şi de a negocia şi de a întreţine bunele relaţii pe care România le are în acest moment atât cu Statele Unite ale Americii cât şi cu Uniunea Europeană
”În acest moment, din punctul meu de vedere, cu toate că la mine era mai clar de mai mult timp, candidatul Coaliţiei de Guvernare este Crin Antonescu. România înainte, Crin Antonescu preşedinte. Cred că aceasta e rima care va fi folosită în campania electorală şi, repet, s-au lămurit odată pentru totdeauna toate speculaţiile care spuneau că Coaliţia nu este înţeleasă şi se va ajunge la schimbarea unui candidat”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul noii alianţe electorale.
El a precizat că în momentul acesta este official, alianţa România, înainte este înregistrată la Birou Electoral Central şi candidatul unic al alianţei electorale PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale este Crin Antonescu.
”Văd cu îngrijorare în ultima perioadă cum suntem puşi să alegem între Statele Unite şi Uniunea Europeană. O greşeală fundamentală”, a declarat Marcel Ciolacu. Premierul a precizat că România are un parteneriat stabil, strategic cu Statele Unite ale Americii. ”Suntem membri NATO şi normal că marea reformă şi Ministerul Apărării a fost făcută pe profilul NATO, la fel ca şi înzestrarea Armatei Române, la fel ca şi toate strategiile în ceea ce priveşte securitatea, mai ales în momentul de trei ani de zile încoace, de când a pornit războiul din Ucraina”, a subliniat Ciolacu.
Preşedintele PSD a menţionat că este esenţial ca România să-şi apere valorile europene şi apartenenţa la Uniunea Europeană”. Potrivit lui Ciolacu, ”un candidat populist, fiindcă nu este un candidat suveranist, poate să aleagă una dintre cele două părţi”.
”Candidatul Alianţei Electorale PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale are capacitatea de a reprezenta România la nivel extern şi are capacitatea de a negocia şi de a întreţine bunele relaţii pe care România le are în acest moment atât cu Statele Unite ale Americii cât şi cu Uniunea Europeană. Repet, este un trend periculos. De vreo săptămână se iau anumite declaraţii a unor lideri mondiali. Sunt scoase din context aceste declaraţii şi cumva, voit sau nevoit, împinşi sau neîmpinşi, intrăm în această pantă periculoasă”, a subliniat Ciolacu.
El s-a referit la discursul lui Crin Antonescu în faţa primarilor comunităţilor din România.
”Mi-am dat încă o dată seama de faptul că domnul Crin Antonescu este mult mai pregătit decât mine şi profilul domnului Crin Antonescu este profilul real pentru viitorul preşedinte a României. Cum a vorbit şi despre identitatea naţională şi despre religie şi despre demnitate în faţa primarilor, exact cum trebuie să se adreseze un candidat şi un viitor preşedinte a României”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.