Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, în care arată că, pe lângă activităţile anti-trafic, România are în curs de elaborare o nouă Strategie Naţională împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028.
”Ziua Europeană Împotriva Traficului de Persoane, pe care şi România o marchează astăzi, atrage atenţia asupra nocivităţii traficului de persoane şi implicaţiilor asociate acestui fenomen. Facem eforturi coordonate în sensul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, prin campanii de informare şi sensibilizare la nivelul societăţii şi, mai ales, în rândul categoriilor expuse acestui risc”, afirmă premierul.
”Exploatare, suferinţă şi vieţi distruse – sunt urmări care, cu greu pot fi uitate de victimele traficului de persoane, iar autorităţile cu atribuţii şi nici societatea nu pot rămâne indiferente în faţa acestui fenomen căruia îi cad victime inclusiv minori”, mai spune şeful Executivului.
Ciolacu anunţă că, ”pe lângă activităţile anti-trafic pe care le desfăşoară constant la nivel naţional, România are în curs de elaborare o nouă Strategie Naţională împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028 şi se alătură iniţiativelor coordonate de prevenţie şi combatere demarate la nivel european împotriva oricărei forme de sclavie modernă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.