Marcel Ciolacu îşi anunţă marţi candidatura la alegerile prezidenţiale, prin intermediul unui mesaj video. Preşedintele PSD a filmat un clip, alături de mai mulţi membri TSD, la sediul partidului. Anunţul vine cu patru zile înainte de Congresul PSD în care se va alege noul preşedinte al formaţiunii şi va fi validat candidatul la alegerile prezidenţiale. El transmite într-un mesaj intern către social-democraţi că a vrut să afle despre această decizie de la el, persona, şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vor dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani, mai spune Ciolacu în mesaj.
Potrivit unor surse din PSD, anunţul video al preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind candidatura la alegerile prezidenţiale, urmează să fie prezentat în cursul zilei de marţi.
Liderul PSD a filmat un clip video alături de mai mulţi membri ai TSD, la sediul partidului, în care face anunţul oficial privind candidatura la prezidenţiale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un mesaj intern, liderul PSD anunţă intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale.
”Vă salut, sunt Marcel Ciolacu. După ce m-am consultat cu foarte mulţi dintre domneavoastră, am luat decizia să candidez la preşedinţia României. Am vrut să aflaţi asta de la mine şi nu de la televizor, pentru că această decizie o vom dezbate sâmbătă la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România, aşa cum am arătat la toate alegerile din acest an. Sunt sigur că, împreună, vom reuşi să recâştigăm preşedinţia, după 20 de ani. Sâmbătă, la Congres voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să îmi acordaţi onoarea de a lupta în numele dumneavoastră şi al românilor, pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Contez pe voi toţi şi vă aştept alături de campania noastră. Vă mulţumesc!”, le -a transmis Ciolacu colegilor din partid.
În urmă cu o zi, Ciolacu a anunţat lansarea unei platforme program de dezvoltare a României care să plece de la ideile venite de la oamenii obişnuiţi, el precizând că este momentul ca priorităţile reale ale românilor să se reflecte în acest plan pe baza căruia să administreze ţara în următorii 4 ani.
El arată că, cu cât vor fi mai multe mesaje şi soluţii, cu atât mai bun şi legitim va fi acest Plan pentru România; un act care să respecte cu adevărat voinţa şi interesele românilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.