Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, în cadrul unui mic dejun de lucru oferit de ambasadorul Ungariei în România, E.S. Zákonyi Botond, în contextul deţinerii de către Ungaria a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, el arătând că România va continua să susţină activitatea instituţiilor europene şi să contribuie activ şi constructiv, cum a făcut şi până acum, la consolidarea Uniunii şi să acţioneze ca un pol de stabilitate şi securitate în regiunea noastră. Pentru Guvernul României, priorităţile economice au, de asemenea, o importanţă majoră, iar continuarea procesului de convergenţă şi reducerea decalajului de dezvoltare faţă de media la nivelul UE sunt esenţiale pentru ca nimeni să nu fie lăsată în urmă, a mai spus premierul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Colaborarea dintre instituţiile europene şi statele membre rămâne esenţială, iar România va continua să susţină activitatea instituţiilor europene şi să contribuie activ şi constructiv, cum a făcut şi până acum, la consolidarea Uniunii. Vom continua să acţionăm ca un pol de stabilitate şi securitate în regiunea noastră”, a subliniat cu acest prilej şeful Executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a punctat în alocuţiunea sa obiectivele comune ale Uniunii care, din perspectiva României, rămân prioritare pentru perioada următoare, referindu-se inclusiv la obiectivul aderării complete la Spaţiul Schengen, a cărui primă etapă a fost implementată cu responsabilitate şi consecvenţă de către ţara noastră, arată Guvernul într-un comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În acest context, şeful Executivului român a apreciat sprijinul constant al Comisiei Europene şi susţinerea exprimată de actuala Preşedinţie Ungară a Consiliului UE faţă de acest obiectiv pe care România îl doreşte atins până la sfârşitul acestui an.

”Ne bazăm pe atitudinea obiectivă a tuturor partenerilor europeni”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a evocat, totodată, dialogul activ pe care îl menţine la vârful Comisiei Europene, cu preşedinta Ursula Von der Leyen, pe tema configuraţiei noii Comisii, interesul comun al statelor membre fiind de a contribui la instalarea cât mai rapidă a viitorului Executiv european, pentru a asigura continuitate şi predictibilitate la nivelul Uniunii.

”Pentru Guvernul României, priorităţile economice au, de asemenea, o importanţă majoră, iar continuarea procesului de convergenţă şi reducerea decalajului de dezvoltare faţă de media la nivelul UE sunt esenţiale pentru ca nimeni să nu fie lăsată în urmă”, a mai subliniat premierul Marcel Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.