Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în declaraţiile comune cu omologul său din Bulgaria, Nikolai Denkov, că au abordat subiectul extinderii spaţiului Schengen şi finalizării procesului de aderare a României şi Bulgariei cât mai curând posibil, şeful Executivului arătând că cele două ţări au făcut eforturi suplimentare pentru atingerea acestui obiectiv. Am convenit menţinerea dialogului între noi, precum şi cu ceilalţi parteneri europeni, a mai spus Ciolacu. Premierul a precizat că a fost arătat în discuţii şi interesul ambelor părţi pentru implementarea proiectului european care va asigura o Dunăre navigabilă precum şi pentru construirea unui al doilea pod rutier Giurgiu -Ruse.
Marcel Ciolacu a urat bun venit premierului Bulgariei şi a precizat că este extrem de onorat ca acesta să facă prima vizită bilaterală în România, după preluarea funcţiei. ”Am discutat astăzi cu domnul premier despre relaţiile excelente dintre ţările noastre, care acum sunt confirmate şi prin existenţa unui parteneriat strategic convenit în martie anul acesta de preşedinţii celor două state”, a spus Ciolacu.
Şeful Executivului a precizat că au avut un schimb consistent de opinii cu privire la priorităţile comune, cu scopul de a debloca noi domenii de cooperare, în beneficiul dezvoltării economice a celor două ţări.
”Discuţiile noastre au atins domenii de impact pentru cetăţenii noştri, precum transporturile sau energia. Vreau să semnalez interesul arătat de ambele părţi pentru implementarea proiectului european care va asigura o Dunăre navigabilă precum şi pentru construirea unui al doilea pod rutier Giurgiu -Ruse”, a afirmat premierul României.
Marcel Ciolacu a arătat că ”în domeniul energetic au în vedere pe de o parte o mai bună interconectare a coridoarelor de transport al gazelor naturale, dar şi un efort comun pentru diversificarea surselor de energie, în linia propusă de Uniunea Europeană pentru asigurarea tranziţiei verzi”.
”Cu privire la agenda europeană, am abordat subiectul extinderii spaţiului Schengen şi finalizării procesului de aderare a României şi Bulgariei cât mai curând posibil. Deja, după instalarea recentă a guvernelor României şi Bulgariei, ţările noastre au făcut eforturi suplimentare pentru atingerea acestui obiectiv”, a spus şeful Executivului. ”Suntem în continuare angajaţi în consolidarea instrumentelor europene de gestionare a migraţiei şi protejare a frontierelor externe. Prin tot ceea ce a făcut, România a demonstrat, o dată în plus, că este un partener responsabil şi de încredere al UE în acest domeniu şi un furnizor de securitate pentru întreaga Uniune. Am convenit menţinerea dialogului între noi, precum şi cu ceilalţi parteneri europeni. Personal, vreau să mulţumesc Spaniei, şi în special premierului Pedro Sanchez, pentru sprijinul deschis de a avansa cu acest dosar în eforturile comune de a adera la spaţiul Schengen”, a arătat Ciolacu.
Premierul a precizat că a discutat cu premierul Denkov despre situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, atât de profund afectată de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.
” Am subliniat interesul de a continua cooperarea strânsă între România şi Bulgaria pentru promovarea stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre şi menţinerea în atenţia aliată a evoluţiilor de securitate din această regiune”, a mai spus el.
”În final, doresc să subliniez încă o dată faptul că o bună cooperare între autorităţile publice din ţările noastre, la toate nivelurile, este esenţială pentru avansarea proiectelor comune pe care România şi Bulgaria le au şi care sunt de mare interes pentru cetăţenii ambelor ţări. Închei prin a spune că ţările noastre au foarte multe lucruri în comun. Dar, mai este un aspect care va întări cu siguranţă legăturile noastre. Dragă Nikolai, amândoi suntem prim-miniştri de puţină vreme. Nu ştiu cum e la dumneavoastră, însă eu n-am avut parte de nicio lună de graţie. Am intrat direct în foc, însă nu mă plâng, nici nu am fost silit de către nimeni şi mai ales ştiu că întotdeauna focul căleşte!”, a spus premierul în finalul declaraţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.