Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a salutat declaraţia comună adoptată, în cursul zilei de vineri, de către miniştrii afacerilor externe din statele membre G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii), alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, cu privire la atacul asupra vasului „Mercer Street".
”În continuarea poziţionărilor ferme la nivel internaţional pe acest subiect, miniştrii de externe G7 şi Înaltul Reprezentant al UE au condamnat şi în acest format atacul asupra navei, caracterizat în declaraţie drept deliberat şi ţintit, precum şi ca o încălcare evidentă a dreptului internaţional. De asemenea, semnatarii declaraţiei evidenţiază responsabilitatea Republicii Islamice Iran în cazul atacului asupra vasului „Mercer Street", în baza dovezilor disponibile până la acest moment. În acelaşi timp, declaraţia G7 face apel la Iran să pună capăt acţiunilor ce contravin rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, alături de apelul general pentru un rol constructiv în ceea ce priveşte pacea şi stabilitatea în regiune”, a transmis, MAE, vineri seară, printr-un comunicat de presă.
Totodată, declaraţia G7 reafirmă importanţa libertăţii de navigaţie, în acord cu dreptul internaţional, precum şi determinarea semnatarilor de a depune toate eforturile pentru a proteja transportul internaţional de bunuri, de care depinde economia globală.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Iranul ameninţă pacea şi securitatea mondiale, iar toate probele disponibile arată că Republia islamică se află la originea atacului vizând petrolierul MT Mercer Street, denunţă vineri, într-un comunicat, miniştrii de Externe ai statelor membre G7.
Israelul, Statele Unite şi Regatul Unit au acuzat duminică Iranul de faptul că se află la originea atacului comis în largul Omanului vizând MT Mercer Street, operat de Zodiac Maritime, o societate aparţinând miliardarului israelian Eyal Ofer, soldat cu moartea unui român şi a unui britanic.
Teheranul dezminte orice implicare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.