Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a început expedierea către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate a buletinelor de vot cu voturi valabil exprimate şi voturi nule la primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind utilizate ”cele mai rapide dintre soluţiile de transport identificate”. Expedierea va continua inclusiv în 3 decembrie, precizează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, într-un comunicat de presă, că sunt în desfăşurare demersurile în vederea expedierii către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate a buletinelor de vot cuprinzând voturi valabil exprimate şi voturi nule înregistrate în cadrul secţiilor de votare din străinătate la primul tur al alegerilor pentru preşedintele României din 24 noiembrie 2024.
”MAE, în colaborare strânsă cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, utilizează, în acest scop, cele mai rapide dintre soluţiile de transport identificate, în funcţie de specificul fiecărei situaţii, de zonele geografice şi de fusul orar. Expedierea buletinelor de vot din străinătate a început vineri, 29 noiembrie, şi va continua în zilele de 30 noiembrie, 1, 2 şi 3 decembrie a.c”, precizează ministerul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.