PNL este pregătit să depună moţiunea de cenzură cât mai rapid posibil, dar ne menţinem condiţia privind strângerea a 233 de semnături, pentru a avea garanţia că moţiunea va trece, a declarat, luni, liderul PNL Ludovic Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Toate acţiunile Partidului Naţional Liberal sunt în conformitate cu calendarul pe care vi l-am comunicat public. La ora actuală există un text al moţiunii de cenzură, care a fost convenit cu cei de la USR, PMP şi UDMR. Acest text a fost transmis şi către celelalte două formaţiuni politice: ALDE şi Pro România, aşteptăm observaţiile acestor două formaţiuni pe textul moţiunii de cenzură. Din punctul nostru de vedere, Partidul Naţional Liberal este pregătit să depună moţiunea de cenzură cât mai rapid posibil dar, repet, ne menţinem această condiţie de a atrage alături de noi în susţinerea acestei moţiuni pe toţi parlamentarii formaţiunilor politice care nu susţin Guvernul şi că ne menţinem obiectivul de a strânge 233 de semnături pentru susţinerea moţiunii pentru a avea garanţia că moţiunea va fi încununată de succes”, a declarat Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că şi în această săptămână vor avea loc discuţii cu celelalte partide pe tema moţiunii de cenzură. „Sunt convins că până la finele săptămânii vom avea rezultate pe care să le anunţăm public privitor la textul moţiunii, privitor la momentul depunerii moţiunii de cenzură”, a adăugat Orban.

„Nu în ultimul rând, vă reamintesc că pe lângă decizia fiecărei formaţiuni sau grup parlamentar de a susţine moţiunea de cenzură va fi necesară o pregătire foarte atentă a momentului depunerii moţiunii de cenzură şi mai ales al zilei în care se va dezbate şi se va vota moţiunea de cenzură pentru că aici este necesară mobilizarea a şase formaţiuni politice pentru a nu avea absenţi dintre semnatarii moţiunii de cenzură, pentru că orice absenţă poate să pună în pericol reuşita la această moţiune de cenzură”, a subliniat liderul PNL.

Ludovic Orban a mai declarat că nu se aşteaptă ca Viorica Dăncilă să vină în Parlament cu remanierea pentru a depune moţiunea de cenzură.

Întrebat dacă încearcă să obţină voturi şi de la PSD, Ludovic Orban a răspuns: „Da, recunosc că am avut discuţii individuale cu parlamentari din zona PSD”.

Liderul deputaţilor USR, Stelian Ion, a declarat, luni, că moţiunea de cenzură trebuie depusă cât mai repede, înainte de strângerea celor 233 de semnături, pentru că ”fiecare zi care trece nu face altceva decât să întărească poziţia premierului Dăncilă”. Stelian Ion afirmă că ALDE şi Pro România trebuie să-şi definească odată poziţia şi să susţină moţiunea dacă afirmă că fac opoziţie Guvernului Dăncilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.