Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat că moţiunea de cenzură va fi depusă în cursul zilei de marţi de către liderii grupurilor parlamentare care reprezintă partidele care susţin demersul, ora nefiind încă stabilită. Orban afirmă că va fi propus un calendar ”de bun simţ”, astfel încât ziua dezbaterii şi votul moţiunii de cenzură să fie într-o zi de luni, marţi sau miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Moţiunea va fi depusă de liderii grupurilor parlamentare care reprezintă partidele care susţin moţiunea, în cursul zilei de astăzi va fi depusă la o oră pe care urmează să o stabilim”, a anunţat, marţi, liderul PNL.

Acesta a afirmat că PSD are majoritatea în Birourile Permanente Reunite, dar susţinătorii moţiunii sunt pregătiţi pentru ”orice abuz”.

”Sigur noi vom propune un calendar de bun simţ astfel încât ziua dezbaterii şi votul moţiunii de cenzură să fie într-o zi de luni, marţi sau miercuri, dar suntem pregătiţi să răspundem la orice fel de abuz al majorităţii din Birourile Permanente Reunite, să fim mobilizaţi în orice zi se va stabili în Birourile Permanente Reunite dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură”, a mai spus Orban.

Întrebat dacă se aşteaptăla surprize din partea celor care au semnat dar poate nu votează moţunea, Orban a spus: ”Consider că cineva, în momentul în care a semnat, practic a decis să voteze moţiunea de cenzură”.

De asemenea, întrebat câţi social-democraţi au votat moţiunea, Orban a precizat: ”Veţi afla la momentul depunerii moţiunii de cenzură. Veţi afla numărul total de semnături când vom depune moţiunea de cenzură. V-am anunţat că joi aveam 237 de semnături şi că suntem în discuţii şi în negocieri până la ora depunerii moţiunii de cenzură”.

”Prima noastră opţiune este opţiunea de da puterea cetăţenilor, prin intermediul alegerilor anticipate. Vom susţine acest punct de vedere, dacă se va degaja o voinţă politică în acest sens cu siguranţă noi vom fi extrem de corecţi şi vom susţine procedura pentru declanşarea anticipatelor. În cazul în care nu va exista o voinţă suficient de puternică pentru alegerile anticipate, PNL îşi asumă răspunderea guvernării, am anunţat acest lucru încă din debutul sesiunii parlamentare când am anunţat depunerea moţiunii de cenzură”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Acesta a precizat că orice Guvern se va desprinde din negocieri, va fi ”cu siguranţă un guvern fără PSD”.

Orban susţine că este posibilă şi varianta unui guvern minoritar.

”Este posibil orice variantă.  Nu putem anticipa pentru că am preferat să nu adâncim discuţiile în acele puncte în care nu suntem total de acord. Oricum, în cazul reuşitei moţiunii de cenzură, preşedintele României, conform Constituţiei, va declanşa consultările la Palatul Cotroceni. Fiecare formaţiune politică îşi va exprima punctul de vedere şi vom vedea exact la ce soluţie vom ajunge. În ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal v-am explicat prima opţiune, anticipatele, a doua opţiune, asumarea răspunderii guvernării”, a mai afirmat Ludovic Orban.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.