Franţa este ţara în care generaţii de cărturari, artişti, savanţi şi oameni de stat români au studiat, au descoperit Europa luminilor şi a revoluţiei, iar Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, afirmă liderul PNL Ludovic Orban, în mesajul de Ziua Naţională a Franţei, adăugând că pentru toate suntem recunoscători Franţei, dar mai ales îi purtăm o mare iubire, care a rezistat chiar şi în vremurile cele mai grele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”14 iulie, Ziua Naţională a Franţei este o zi de sărbătoare şi pentru noi. Patria libertăţii şi a unei mari civilizaţii de care suntem îndrăgostiţi de secole, Franţa este ţara care i-a primit şi i-a găzduit pe români încă de la începutul secolului al 19-lea. Aceasta este ţara în care generaţii de cărturari, artişti, savanţi şi oameni de stat români au studiat, au descoperit Europa luminilor şi a revoluţiei, şi-au găsit prieteni printre cele mai ilustre figuri ale culturii şi politicii, au fost protejaţi de persecuţii şi au găsit răspuns şi încurajări în lupta lor pentru modernizarea României”, scrie Orban.
El afirmă că pentru toate suntem recunoscători Franţei, dar mai ales îi purtăm o mare iubire, care a rezistat chiar şi în vremurile cele mai grele.
”Limba franceză este şi pentru noi una dintre cele mai importante limbi ale culturii, Parisul este şi un oraş românesc în care traseele memoriei ne poartă pe urmele atât de multor oameni mari ai ţării noastre, istoria Franţei şi a României sunt îngemănate. Ştim că ne aşteaptă şi un viitor prosper, pe care îl construim împreună. La mulţi ani Franţa! Vive la France!”, conchide liderul liberal.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.