Lucian Şova, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a fost avizat luni favorabil în comisiile parlamentare, cu 32 de voturi “pentru” şi 11 voturi “împotrivă”.
Şova a spus referitor la autostrada Iaşi - Târgu Mureş: "Este importantă pentru mine. Nu are niciun motiv să fie pusă sub semnul întrebării. Se află în masterplan, are termen de exerciţiu final până în 2020”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lucian Şova a afirmat, la finalul audierilor din comisiile de specialitate, că nu va fi un ministru condus de subordonaţi, iar interacţiunea cu funcţionarii publici poate aduce progrese.
“Nu sunt dintre cei care vor fi sau au fost conduşi de către subordonaţii lor, iar acest lucru este deja ştiut la Ministerul Transporturilor şi este deja probat la Ministerul Comunicaţiilor. Contribuţia directă a unui ministru în interacţiunea cu funcţionarii, şi nu un comportament doar de demnitar, poate aduce progres, iar la acest lucru ţin foarte mult. Mă şi caracterizează”, a declarat Şova.
Acesta a mai afirmat că secretarii de stat din Ministerul Transporturilor trebuie să iasă mai mult pe teren, iar şefii de companii să îşi folosească aparatura pentru a supraveghea ceea ce se întâmplă pe şantier.
“Apreciez că secretarii de stat trebue să stea mai mult pe teren, apreciez că şefii de companii trebuie să îşi folosească aparatele imense pe care le au, pentru monitorizarea a ceea ce se întâmplă pe şantiere, astfel încât să evităm situaţii când ajungem la recepţie să vedem că există neconformităţi”, a continuat el.
Lucian Şova, propus pentru conducerea Ministerul Transporturilor, a fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) în Guvernul Mihai Tudose. Acesta a ocupat totodată mai multe funcţii în cadrul Ministerului Economiei şi în Ministerul Transporturilor, el fiind promovat la Bucureşti de la Bacău, în perioada guvernului Năstase.
În iulie 2015, DNA a întocmit un dosar penal pentru deputaţii PSD Bacău Lucian Şova si Iulian Iancu pentru ”folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase”. Dosarul a fost clasat de DNA în iunie 2017.
În perioada 2010- 2012 a fost preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean Bacău.
În aceeaşi perioadă, Şova a fost consilierul managerului general din cadrul Cominfortrans Bacău, companie la care mai fusese şi în perioada 1991-2000 manager general.
Între octombrie 2009 şi octombrie 2010, Şova a fost consilierul personal al ministrului Economiei de la vremea respectivă, Adriean Videanu, după ce anterior, adică în perioada martie 2009-octombrie 2009, fusese secretar de stat în cadrul aceluiaşi minister.
În perioada ianuarie 2002- iulie 2005, Şova a fost director general al Departamentul Transporturi Rutiere, din cadrul Ministerul Transporturilor , Construcţiilor şi Turismului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.