Senatorul Lucian Romaşcanu (PSD), a declarat marţi la RFI despre azilele de bătrâni că este un atac spre Gabriela Firea Firea. ”Nu poţi face praf cariera unui om politic doar pentru că stă în Voluntari”, a spus el, precizând că nu crede că ministrul Muncii, Marius Budăi ar trebui să aibă o problemă în acest moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu este momentul să mergem până la a cere demiteri sau demisii politice”, a declarat la RFI senatorul PSD Lucian Romaşcanu, în contextul scandalului legat de bătrânii maltrataţi în azile din Ilfov. Lucian Romaşcanu afirmă că "în mod normal, asta ar trebui să fie un prim pas pe calea rezolvării acestui incredibil şi oribil caz”.

”Demisiile vin ca urmare a unei proaste gestiuni, în schimb, răspunderea penală nu trebuie să lipsească, iar ceea ce s-a întâmplat acolo şi nu numai acolo, pentru că din controalele pe care le-au făcut instituţiile statului, am constatat că s-au întâmplat asemenea lucruri şi în Timişoara şi în Sectorul 1 şi în Gorj şi aşa mai departe, este evident o complicitate între responsabili ai instituţiilor statului şi cei care administrau asemenea azile, instituţii pentru ocrotirea bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi (...). În mod normal, justiţia ar trebui să pedepsească cu ani grei de puşcărie complicităţile respective", a spus senatorul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă sunt suficiente demisiile de până acum, Romaşcanu a afirmat că ” e complicat să mergi şi să ceri mai sus sau foarte sus demisii, în contextul în care lucrurile sunt extrem de complexe la nivelul conducerii unui minister”.

”Primeşti zeci de rapoarte, sute de rapoarte, mergi pe premisa că cei pe care îi ai sub tine şi sunt câteva linii de comandă, până la directorul de AJPIS sau eu ştiu ce instituţie, pleci de la premisa că rapoartele care îţi vin de acolo sunt corecte şi lucrurile funcţionează. Sigur că există o analiză, instituţiile statului se vor pronunţa şi vom vedea la sfârşit care va fi concluzia”, a afirmat el. Lucian Romaşcanu a fost întrebat şi dacă are o problemă ministrul Muncii, Marius Budăi.

”Eu nu cred că ar trebui să aibă o problemă în acest moment. Tot ceea ce trebuia să se facă s-a făcut, au fost controale în august, au fost controale în noiembrie la instituţiile din Ilfov, rapoartele au venit cu solicitări de măsuri, deci lucrurile erau într-un fel rezolvate, din punct de vedere al procedurilor Ministerului Muncii. Că aceia care trebuiau să-şi facă treaba nu şi-au făcut-o şi erau complici la aceste nenorociri, asta este altceva şi aici trebuie să intervină legea, dar instituţiile din subordinea Ministerului Muncii, cel puţin formal, îşi făcuseră treaba”, a arătat senatorul.

Senatorul social-democrat a afirmat că a aflat şi el despre aceste investigaţii, din media. ”Din punctul meu de vedere, răspunsul ar trebui să vină din partea celor care se ocupă de instituţii. A fost un răspuns al domnului ministru de Interne, care a menţionat, nu sunt familiarizat cu aceste proceduri, a menţionat că a durat mai mult, pentru că au trebuit colectate probe care să fie imbatabile în instanţe şi să nu riscăm achitări. Poate fi un răspuns, în rest, nu ştiu ce să vă zic, situaţia este în schimb mult mai complicată şi trebuie o reformă profundă a sistemului şi a întregului sistem, inclusiv a celui care ţine de ocrotirea bătrânilor şi copiilor, pentru că se vede că acolo s-a transformat într-o frăţie de netolerat între stat şi privat, în care s-a privatizat într-un fel o acţiune a statului, care era vândută pe nu ştim cât către operatorii privaţi, iar acest lucru nu poate fi tolerat”, a completat senatorul.

Despre autorii morali ai acestor abuzuri din azilele de bătrâni, dincolo de răspunderea penală, Lucian Romaşcanu a spus: ”Există un autor moral şi anume statul, în ansamblul său, pentru că din păcate, pe zone din răspunderea statului, s-au întâmplat foarte multe lucruri rele. Modul ăsta de a-ţi privatiza serviciul la stat este cel mai dăunător mod cu putinţă de a acţiona, atunci când eşti pus în slujba cetăţeanului”. Romaşcanu a menţionat că nu ştie dacă primarul Pandele are o problemă în acest caz dar ”instituţia Primăriei Voluntari va trebui să dea o explicaţie pentru faptul că s-au depăşit cu mult termenele respective în răspunsurile către cetăţeni, lucru care a lăsat să se întâmple nişte orori de neimaginat acolo”.

”Trebuie văzut de ce au răspuns târziu. Acuma, nu pot eu să mă antepronunţ, dar poate fi doar eroare sau poate fi complicitate, asta nu pot eu să ştiu, sunt instituţii care trebuie să vadă acest lucru, dar întârzierea răspunsului a dus la eventuala agravare a situaţiei de acolo. Acuma, să nu uităm că nu este o chestiune care ţine de o zi sau de o săptămână. Doamna ministru al Muncii şi fost viceprim-ministru de atunci şi dacă tot l-am pomenit pe Budăi, o pomenesc şi eu pe doamna Raluca Turcan, a fost cea care a autorizat şi au fost ani în care dumneaei a condus acel minister. Este o chestiune de sistem, care trebuie să fie rezolvată de către toţi actorii politici şi guvernamentali”, a spus senatorul. Lucian Romaşcanu s-a referit şi la Gabriela Firea.

”Eu am văzut declaraţii de-ale doamnei Firea, care aveau toată compasiunea pentru lucrurile care s-au petrecut acolo. În schimb, atacul concertat sigur că a dat naştere la un răspuns foarte aplicat asupra acestor acuzaţii şi pot să spun şi eu exact ce a spus şi dumneaei: dincolo de toate vecinătăţile, cum să spun eu, posibile contacte şi aşa mai departe, doamna Firea şi Ministerul Familiei nu au atribuţii în acest domeniu. Deci orice atac pe care cineva îl face la doamna Firea şi poate fi oricine în această situaţie, trebuie să-l justifice, iar instituţiile trebuie să se pronunţe pe asemenea bănuieli. Nu poţi face praf cariera unui om politic, doar pentru că trece sau stă în Voluntari sau că a avut pe cineva la un moment dat care a lucrat acolo. Trebuie foarte clar făcute cercetări, iar doamna Firea a fost prima care a spus că dacă se va dovedi o minimă vinovăţie a dumneaei în acest caz, îşi va da demisia şi se va retrage din viaţa publică.

Senatorul PSD a menţionat că ”este un atac şi se vede clar, mai ales că a venit din zonă politică în prima parte a lui, care a dus înspre doamna Firea tot ceea ce se putea duce: angajaţi, rude, faptul că locuieşte în Voluntari şi aşa mai departe”. ”Este un atac, orice aţi spune dvs.. Se cer demisii de tot felul, uitând că doamna Clotilde Armand, unde s-au găsit nişte orori ieri sau domnul Dominic Fritz, unde iarăşi s-au găsit nişte orori şi unde era domnul Fritz foarte mirat că se mută bătrânii din azil, pleacă din casa lor, deşi acolo era un dezastru, deci USR-ul care a pornit atacurile politice, în loc să pornească cu ideile de rezolvare a problemei ar trebui să facă cel puţin acelaşi lucru şi cu primarii pe care i-a dat României”, a menţionat Romaşcanu.

”PSD-ul are primul-ministru, PSD-ul are jumătate din miniştrii Cabinetului, deci inevitabil, tot ceea ce se întâmplă în actul de guvernare sau în mediul politic va atrage direct sau indirect şi o răspundere a PSD. Eu sunt convins că aşa cum a pornit primul-ministru Ciolacu şi ceea ce se va întâmpla mai departe va dovedi buna credinţă şi eficienţa în rezolvarea acestei probleme. (..) O să vedem ce e de făcut mai departe, dar părerea mea personală, ca fost ministru, ştiind complexitatea activităţii unui ministru şi tot, palierele de raportare şi de comandă, nu aş merge acum până la cererea demisiilor”, a completat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.