Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că în 2017 au existat producţii agricole istorice în România, fapt ce a fost posibil şi datorită „ajutorului lui Dumnezeu”, dar şi pentru că fermierii au primit la timp subvenţiile. Liderul social-democraţilor a ţinut să precizeze că, începând cu 16 octombrie, se va face plata în avans a subvenţiilor agricole, în zonele afectate de condiţiile meteorologice urmând să se aloce mai mulţi bani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Vreau să transmit tuturor fermierilor români că determinarea noastră pentru refacerea sistemului de irigaţii, pentru revitalizarea şi modernizarea agriculturii româneşti a rămas intactă. Vreau să le transmis, de asemenea, să aibă încredere şi curaj, programul de dezvoltare a agriculturii se realizează conform celor stabilite în programul de guvernare, se şi văd rezultatele. Ne-a ajutat şi Dumnezeu anul ăsta, dar s-a reuşit până la urmă ca în 2017 să fie nişte producţii istorice în România”, a spus Liviu Dragnea, aflat în vizită în judeţul Călăraşi împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit preşedintelui PSD, „la grâu, secară s-a depăşit o producţie de 10 milioane de tone, ceea ce nu a mai fost până acum în România; la rapiţă sunt 1,7 milioane de tone; la mazăre – 300.000 de tone, cea mai mare producţie”.

„Sigur că a fost o vreme foarte bună pentru agricutură, dar faptul că Ministerul Agriculturii a alocat subvenţiile la timp, adică până la finalul lunii martie, şi fermierii au putut beneficia de aceşti bani, şi vorbim de bani serioşi - 2,7 miliarde de euro, s-a ajuns în situaţia în care în mai mule zone băncile au început să îi caute pe fermieri, pentru că fermierii nu au mai fost la bănci pentru că nu au mai avut nevoie, au avut banii la timp”, a completat liderul PSD.

Liviu Dragnea a mai spus că, începând cu 16 octombrie, se va face plata în avans a subvenţiilor agricole, astfel încât fermierii să nu aibă probleme financiare.

„De asemenea, începând cu 16 octombrie o să înceapă plata în avans a subvenţiilor pentru ca fermierii să nu aibă niciun fel de probleme financiare. Este într-adevăr o zonă afectată de secetă, în Câmpia de Vest, au fost cu domnul ministru, am vorbit şi ieri cu domnul prim-ministru, acolo se vor face nişte evaluări şi, în cazul în care se va ajunge la concluzia că trebuie să fie despăgubiţi, se vor face despăgubiri. De asemenea, avansul pentru subvenţii, acolo în zonele afectate va fi mai mare”, a subliniat Liviu Dragnea. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.