Senatorul PNL Liviu Brătescu susţine, referindu-se la faptul că Iaşiul se află pe ultimele locuri în topul judeţelor privind persoanele recenzate, că în era fake-news oamenilor li s-a indus teama că datele vor fi utilizate de diverse instituţii, el precizând că "recensământul nu este Big Brother".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liviu Brătescu a afirmat marţi, într-un comunicat de presă că suntem aproape de finalul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor (17 iulie), iar judeţul Iaşi se numără printre cele codaşe atunci când vine vorba despre completarea în teren a chestionarelor.

Senatorul liberal consideră că recensământul este instrumentul oficial al statului român pe baza căruia se construiesc programe şi se alocă resurse bugetare şi că în lipsa unor date precise, comunităţile locale vor avea ulterior de suferit când se vor face alocările bugetare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"În era fake news oamenilor li s-a indus teama inclusiv de acest recensământ, care reprezintă unicul instrument al statului de a stabili câţi mai suntem cu adevărat. Institutul Naţional de Statistică va distruge informaţiile cu caracter personal imediat ce datele statistice vor fi prelucrate. Are această obligaţie legală. Un recensământ nu este Big Brother, datele nu merg nici la ANAF şi nici la alte instituţii ale statului. Tot ceea ce se colectează are importanţă strict statistică. Fugind de recenzori, fugim şi de o viaţă mai bună pe care o merităm prin prisma faptului că fondurile se alocă pe baza numărului de români care locuiesc pe raza unei localităţi sau în interiorul unui judeţ", a afirmat senatorul PNL, Liviu Brătescu.

Potrivit lui Brătescu, recensământul ne ajută să vedem ce comunităţi au acces şi care nu la servicii precum sănătatea, educaţia sau protecţia socială.

"Nu în ultimul rând, el ne spune cu adevărat, dacă participă în mod corect întreaga populaţie, câţi români mai suntem în România, întrebare care ne chinuie de atât de mult timp", a precizat Brătescu.

Senatorul PNL susţine că este important să facem fiecare apel la apropiaţii noştri să primească vizita recenzorului şi să răspundă în mod corect la întrebările din chestionar.

"Timpul rămas este foarte scurt şi riscăm prin neparticipare (care este, de altfel, obligatorie, conform legii), să pierdem pe viitor resurse importante pentru judeţul Iaşi. Ne mândrim cu faptul că suntem un judeţ mare, important, cu peste un milion de locuitori, dar rezultatele recensământului, prin neparticipare, ar putea să ne declasifice, iar banii alocaţi de la centru să nu mai reflecte realitatea din teren (dimensiunea populaţiei). Şi aici nu va mai fi „din vina Bucureştiului", ci din vina noastră", a declarat liberalul Liviu Brătescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.