Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a depus un proiect la Senat care prevede că „pe durata desfăşurării procesului electoral, atribuţiile Serviciului de Telcomunicaţii Speciale sunt limitate la a pune la dispoziţia Autorităţii Electoral Permanente infrastructura informatică solicitată de aceasta, împreună cu documentaţia necesară şi, dacă se impune, la asigurarea reparaţiilor de urgenţă solicitate în scris de Autoritatea Electorală Permanentă”. El argumentează că scopul iniţiativei sale este acela de „a «demilitariza» procesul electoral, prin excelenţă şi definiţie unul civil, prin propunerea de faţă se oferă o soluţie legislativă mult îmbunătăţită ca valenţe ddemocratice, prin care atribuţiile STS sunt cu mult restrânse şi limitativ prevăzute de lege, toate acestea urmând a fi preluate de către autoritatea care are atribuţii în materie, AEP”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege modifică şi completează legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi pentru modificarea şi completarea legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente

„Pe durata desfăşurării procesului electoral, atribuţiile Serviciului de Telcomunicaţii Speciale sunt limitate la a pune la dispoziţia Autorităţii Electoral Permanente infrastructura informatică solicitată de aceasta, împreună cu documentaţia necesară şi, dacă se impune, la asigurarea reparaţiilor de urgenţă solicitate în scris de Autoritatea Electorală Permanentă. Instructajul privind utilizarea infrastructurii informatice se asigură de Autoritatea Electorală Perlamentă, în baza documentaţiei tehnice puse la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, conform iniţiativei legislative a lui Cladiu Târziu.

De asemenea, proiectul prevede că „înregistrările video-audio şi fotografia procesului-verbal se transferă pe un mediu de stocare propriu al AEP şi se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condiţiile legii. AEP pune la dispoziţia organelor competente să constate contravenţii şi fraude electorale sau să urmăreacă infracţiuni, la cererea acestora, copii ale înregistrăilor video-audio”.

Liderul senatorilor AUR motivează că e redundant faptul că STS are atribuţii prin care pune la dispoziţia organelor competente înregistrările audio-video pe care le are si AEP în posesie, când AEP ar putea transmite direct solicitanţilor aceste înregistrări.

„În prezent, atât legea 370/2004, cât şi legea 208/2015 prevăd atribuţii semnificative pentru STS în legătură cu sistemele de calcul utilixate în desfăşurarea procedurilor din secţiile de votare, dar nu numai, acestea extinzându-se până la verificarea existenţei înregistrărilor audio-video efectuate de membrii birourilor electorale pentru numărarea voturilor şi păstrarea acestora pe pe mediile proprii de stocare pe perioade extinse. În legătură cu acest din urmă aspect, aceste legi prevăd faptul că STS va pune la dispoziţia organelor competente să constate contravenţii şi fraude electorale sau să urmărească infracţiuni cópii ale înregistrăriloe deţinute, cu toate aceste înregistrări sunt deţinute şi de AEP, care le-ar putea transmite în mod direct solicitanţilor, ceea ce face ca această activitate a STS să fie redundantă”, precizează Târziu, în expunerea de motive a proiectului de lege.

„Pentru a înlătura aceste specificităţi ale procesului electoral, care singularizează negativ România faţă de bunele practici electorale din democraţiile occidentale consacrate, pentru îndeplinirea scopului mai sus menţionat, acela de a «demilitariza» procesul electoral, prin excelenţă şi definiţie unul civil, prin propunerea de faţă se oferă o soluţie legislativă mult îmbunătăţită ca valenţe ddemocratice, prin care atribuţiile STS sunt cu mult restrânse şi limitativ prevăzute de lege, toate acestea urmând a fi preluate de către autoritatea care are atribuţii în materie, AEP. (...) E firect ca AEP să fie unica autoritate cu atribuţii în procesul electoral, fără imixtiunea oricăror alte autorităţi ori instituţii, cu atât mai puţin a unei unităţi militare – parte a sistemului naţional de apărare. În acest sens, AEP urmează a prelua atribuţiile STS din legile în vifoare şi va asigura pe deplin coordonarea şi supravegherea procesului electoral, fără posibilitatea vreunei alte interferenţe instituţionale”, mai argumentează Claudiu Târziu.

El mai spune că, „în acelaşi timp, trebuie avută în vedere şi realitatea că AEP nu deţine în prezent sisteme informatice necesare pentru buna desfăşurare a alegerilor, iar aceasta justifică, măcar pentru moment, ca AEP să utilizeze în continuare tehnica aparţinând STS, tehnică pe care STS o va pune temporar la dispoziţia AEP, în baza unei solicitări exprese, împreună cu documentaţia tehnică necesară, care va sta şi la baza instructajului operatorilor, misiune ce urmează a fi realizată, de asemenea, tot de către AEP”.

„Totodată, având în  vedere că AEP poate să asigure medii proprii de stocare a înregistrărilor audio-video efectuate în birourile electorale din secţiile de votare, nu există niciun argument care să justifice ca STS să aibă calitatea de intermediar în obţineerea acestora, motiv pentru care acrastă instituţie militară este înlăturată complet din această reglementare”, conchide liderul senatorilor AUR, în expunerea de motive a propunerii legislativ.e

Proiectul a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar decizională e Camera Deputaţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.