Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Felix Stroe, critică modul în care au fost împărţiţi de către Guvern banii către primării şi a dat ca exemplu oraşul Năvodari, care a primit 50.000 de lei, mai puţin decât orice comună condusă de un primar liberal, considerând acest lucru "un abuz intolerabil".
PSD Constanţa a transmis, vineri, un comunicat de presă semnat de preşedintele Felix Stroe, în care se face referire la modul în care au fost împărţiţi banii către autorităţile locale.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa a luat act cu indignare despre modul discreţionar în care au fost împărţiţi banii publici către comunităţile locale de către actualul Executiv condus de PNL. Hotărârea de Guvern prin care sunt repartizate fondurile publice pentru plata cheltuielilor de funcţionare şi asistenţa socială sau protecţia copilului este de-a dreptul scandaloasă. Comunităţi întregi nu primesc niciun leu, iar altora li se repartizează sume absolut ridicole, doar pentru faptul că acei cetăţeni au îndrăznit să voteze altceva decât PNL sau USR”, a arătat Stroe.
El a adăugat că este "un abuz intolerabil” faptul că primării conduse de reprezentanţi PSD au primit sume mici în comparaţie cu banii alocaţi comunităţilor conduse de primari liberali.
"Este un abuz intolerabil. În numele comunităţilor locale din judeţul Constanţa, dar şi al celor din alte judeţe ale ţării care nu au primit niciun leu sau doar sume ridicole, doar pentru „vina” de a fi conduse de primari PSD, aleşi în mod democratic, protestăm vehement! Cel mai strigător la cer este exemplul oraşului Năvodari, care a primit suma de 50.000 de lei, de câteva ori mai puţin decât orice comună din judeţul Constanţa cu primar liberal!? Şi asta în condiţiile în care oraşul Năvodari este al doilea contributor la bugetul de stat din judeţul Constanţa, după municipiul reşedinţă de judeţ, iar cheltuielile sale de funcţionare sunt direct proporţionale. După cum se poate vedea în tabelul acestor distribuţii, TOATE localităţile conduse de primari PSD au fost discriminate, în detrimentul celor conduse de PNL. Ce vină au locuitorii localităţilor asuprite, inclusiv cei care au votat „corect”, PNL sau USR, în alegeri?!”, a mai afirmat Felix Stroe.
El a precizat că aşteaptă intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în acest caz.
"În acest sens, aşteptăm intervenţia firească a preşedintelul Klaus Iohannis, care trebuie să dovedească, fie şi în al doisprezecelea ceas, că este, constituţional, preşedintele tuturor românilor. Jaful, dispreţuirea şi desconsiderarea românilor trebuie să înceteze!”, a declarat liderul PSD Constanţa.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.